Acasă > Carmel > Cultură > Noțiuni Cheie

NOȚIUNI CHEIE


În istoria biblică, Muntele Carmel este un simbol al frumuseții grădinii originare, amintește vocația creației de a reflecta măreția Logosului creator. Maria, în mod deosebit, este invocată ca Regina și Frumusețea Carmelului, pentru că persoana ei corespunde întru totul planului de iubire al lui Dumnezeu, Creator și Mântuitor. Spiritualitatea Carmelitană caută oriunde această frumusețe, chiar și acolo unde ceea ce este imperfect se lasă transfigurat de lumina iubirii.

Carmelul este considerat continuarea “școlii profeților” pe care Ilie a adunat-o pe Muntele Carmel. În Biblie, profetul nu este în primul rănd cel care prezice viitorul, ci un om care, prin credință, a fost întrodus de către Dumnezeu în planul Său de iubire. Așadar, interpretează evenimentele prezentului cu aceasta privire profundă și recunoaște semnele Împărăției care încolțesc în istorie. De altfel, profetul devine un martor care știe să denunțe cu curaj comportamente care îndepărtează istoria omenirii de planul lui Dumnezeu, așa cum a făcut Ilie pe Muntele Carmel: “Sunt plin de zel pentru Domnul Dumnezeu Sabaot, pentru că au abandonat legământul tău fiii lui Israel” (1 Re 19,10.14).

Pentru Sf. Tereza de Avila, rugăciunea nu este doar una dintre activitățile vieții creștine, ci o valoare plenară. Atunci când i se cere să descrie modul său de a se ruga, Tereza scrie autobiografia sa. Viața văzută în profunzime corespunde istoriei rugăciunii sale, de când, copilă, a fugit de acasă in mod infantil pentru a deveni martiră, căci spunea “vreau să-L văd pe Dumnezeu”, până la ultimul suspin pe patul de moarte când a murmurat: “În sfârșit ne vedem!” Rugăciunea este precum respirației, chiar când nu ne dăm seamă ne permite să trăim. În acest sens, rugăciune este legătura, dialogul cu Creatorul care a început din momentul zămislirii noastre. Momentele de rugăciune apar când devenim conștienți de acest dialog ziditor al existentei noastre.

Dacă am întreba-o pe Sf. Tereza de Avila: cine este omul  pentru tine? Care este demnitatea lui? Tereza ar fi răspuns: omul este locuit, este ca un castel cu nenumărate încăperi, în care Dumnezeu locuiește în centrul persoanei. Pentru această Carmelul venerează în mod deosebit misterul Bunei Vestiri, atunci când o creatură a devenit lacaș al lui Dumnezeu. Ceea ce se întâmplat în Maria, în mod unic, este destinul fiecărei creaturi umane.

În spiritualitatea Carmelului există această convingere: cu cât mai mult o persoană coboară în profunzimea înimi sale, cu atât mai mult este aproape de cei mai îndepărtați. Adevărata intimitate nu duce la un intimism solitar sau la particularism elitist, ci se extinde către ceea ce este mai universal. Exemplul evident ne este dat de Sf. Tereza de Lisieux, care, trăind o viață ascunsă dar cu o profunzime nespusă, se simte solidară cu cei mai îndepărtați, este iubită dincolo de granițele obișnuite, și a fost proclamată Patrona universală a misiunilor.

Spiritualitatea Carmelitană este una nupțială, după cum se exprimă în mod extraordinar fericitul Isaac de Stella: „În Scripturile inspirate de Dumnezeu, ceea ce se înțelege în general despre Biserică, fecioară și mamă, se înțelege îndeosebi despre Fecioara Maria […] S-a putut spune la fel că fiecare suflet credincios este mireasă a Cuvântului lui Dumnezeu, mamă a lui Cristos, fiică și soră, fecioară și mamă rodnică”. În mod deosebit Sf. Ioan al Crucii descrie tot itinerariul spiritual, toate dorințele sufletului, toate încercările vieții, ca o căutare neobosită, suscitată de Iubitul, El-Însuși îndrăgostit de creatura pe care o caută fără a se lăsa întrecut în generozitate: “Unde te-ai ascuns, Iubite…

Toată pedagogia Carmelitană tinde către uniunea „mistică” cu Dumnezeu, așa cum afirmă Catehismul Bisericii Catolice:

Progresul spiritual tinde la unirea mereu mai profundă cu Cristos. Această unire se numeşte „mistică”, pentru că participă la misterul lui Cristos prin sacramente ─ „sfintele taine, mistere” ─ şi, în El, la misterul Sfintei Treimi. Dumnezeu ne cheamă pe toţi la această unire profundă cu El, chiar dacă haruri speciale sau semne extraordinare ale acestei vieţi mistice sunt acordate numai unora, în vederea manifestării darului gratuit făcut tuturor.

(Catehismul Bisericii Catolice 2014)