Acasă > Formare > Psihologie Carmelitană

PEDAGOGIE CARMELITANĂ


Educaţia este arta supremă în care maestru este Duhul Sfânt şi în care omul este un colaborator umil.

Edith Stein

Carisma carmelitană îi oferă creştinului laic o patrie spirituală (compusă şi din locuri şi prietenii concrete), unde să înveţe o “cultivare a umanului” aparte: o pedagogie specifică, o atitudine exterioară şi interioară, prin care să trăiască intens, ca un bun creştin, aceleaşi îndatoriri ca ale tuturor celorlalţi oameni angajaţi în realităţile pământeşti.

Două sunt ambientele primordiale care caracterizează vocaţia laică: familia şi munca. Vom încerca să enumerăm o serie de îndatoriri proprii laicilor, întrebându-ne care poate fi aportul carismatic despre care vorbim si care vrea să-l conducă pe creştin la o “atenţie mistică normală”.

Femeia însărcinată este chemată să experimenteze “acea unitate care este prototipul oricărei unităţi din lume” (von Balthasar). Prin naşterea unui copil femeia realizează şi prototipul tuturor relaţiilor intra-umane (toate relaţiile trebuie să ducă la generarea celuilalt, altminteri duc la avort).

Şi această mistică nu exclude suferinţa – legată deja în mod intim cu sarcina, cu naşterea (şi apoi cu toată strădania pentru a îngriji şi “a face să crească” viaţa generată) – ba dimpotrivă, şi-o asumă în mod conştient, ştiind că numai durerea de la naştere este în măsură să dezvăluie semnificaţia oricărei alte obscure pătimiri. Însuşi Isus a comparat experienţa dureroasă şi apoi fericită a femeii care naşte cu experienţa celui care trăieşte misterul Său de moarte şi înviere. În natură, nici o altă experienţă umană nu este atât de aproape de misterul pascal, ca aceea a naşterii, care poate fi trăită de femeie într-o adevărată si proprie altoire mistică în misterul morţii şi învierii lui Isus.