Acasă > Formare > MEC

DEFINIȚIE


Ce înseamnă Mișcare Eclezială Carmelitană?

Idea unei mişcări ecleziale, în care persoanele “construiesc” comunitatea, iar comunitatea “construieşte” persoanele, îşi găseşte originea în însăşi mişcarea infinită de Iubire care animă relaţile dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. MEC-ul îşi propune astfel să devină o patrie spirituală, în care fiecare să înveţe să trăiască în mod mistic relaţiile întregii experienţe umane şi creştine (prietenie, sentimente, familie, muncă, şcoală, vârstă, stare de viaţă şi vocaţie) în funcţie de pedagogia specifică oferită de carismă. În Mişcare se pot forma “persoane de comuniune” şi poate creşte o adevărată “familie de familii”.

Experienţa MEC-ului, cu identitatea sa specifică, îşi găseşte locul în mod conştient în Biserică, prin participarea la misterul său sponsal şi matern şi prin împărtăşirea tuturor bogăţiilor sale, a dramelor şi ale nevoilor ei. În acelaşi timp, răspunde la invitaţia pe care Biserica o face tuturor credincioşilor săi, atunci când indică ca punct de referinţă sfinţii şi spiritualitatea Carmelului: “Cum să uităm aici, printre atâtea mărturii luminoase, doctrina Sfântului Ioan al Crucii şi a Sfintei Tereza de Avila? Comunităţile noastre creştine trebuie să devină «şcoli» autentice de rugăciune, unde întâlnirea cu Cristos nu se exprimă numai în cerere de ajutor, ci şi în aducere de mulţumire, laudă, adoraţie, contemplare, ascultare, afecţiune arzătoare, până la o adevărată «îndrăgostire» a inimii” (Novo Millennio Ineunte, n. 33).

Carisma carmelitană îl educă pe creştin să cunoască maxima profunzime a propriei inimi, să descopere că este locuită în mod intim de misterul lui Dumnezeu Trinitate şi pentru a conduce aici – în numele lui Cristos – profunzimea oricărei inimi, a oricărui eveniment, a întregii realităţi. Maxima şi unica profunzime personală devine astfel principiu pentru maxima extensiune misionară (“În Inima Bisericii, Mama mea, eu voi fi Iubirea”; Sf. Tereza de Lisieux, MsB 254). Prin urmare MEC-ul se mişcă, în Biserică şi în lume, pornind de la acest principiu: “Ceea ce este profund specific şi propriu Carmelului este şi ceea ce este profund comun şi universal”.