Acasă > Sanctuar > Viața > Hramul

HRAMUL


Cuvântul „hram” provine din limba slavonă şi înseamnă „casă”. Atunci când episcopul sfinţeste o cladire ca sa fie biserică, dă acestui  loc de cult un nume, ca unui copil în ziua Botezului. Atunci hramul poate să fie un eveniment din istoria mântuirii sau numele unui sfânt, care patronează astfel  o biserică.

Prin extindere, hramul este şi sărbătoarea solemnă din ziua în care se cinsteste patronul respectiv.

Acceptând cererea noastră, a Călugărilor Carmelitani, în ziua sfinţirii, IPS Ioan Robu a pus bisericii mânăstirii, numele: „Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel”, sau, pe scurt, „Regina Carmelului”.

Această sărbătoare este legată în primul rând de capela pe care primii eremiţi latini au consacrat-o Fecioarei Maria pe Muntele Carmel, în mijlocul chiliilor lor.

Dar ca atare, ziua de 16 iulie s-a conturat în Europa, atunci când Ordinul Carmelitan, ameniţat să dispară, a simţit puternic ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, mai ales cu ocazia decretului din 17 iulie 1274, cu care Conciliul din Lion confirma în mod definitiv  existenţa Ordinului în sânul Bisericii. O sută de ani mai târziu, pe 16 iulie 1374, Ordinul mai avea să repurteze o victorie, când , în fața Universității din Cambridge,  în urma unei controverse în legătură cu dreptul de a purta numele de „Frații Fericitei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel”, universitarii le-au dat dreptate Carmelitanilor.

Se pare că această dată a sărbătorii s-a fixat între 1376 și 1386.

Apoi, celebrarea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel se leagă cu darul scapularului, în aşa fel încât devine o sărbătoare populară răspândită în toată Biserica latină.