1967-2017: A cincizecea aniversare de la numirea lui Karol Wojtyła cardinal al Varșoviei

by @d_min

1967-2017: A cincizecea aniversare de la numirea lui Karol Wojtyła cardinal al Varșoviei

Aldino Cazzago ocd

Acum 50 de ani, exact în aceste zile, mai precis pe 28 iunie 1967, arhiepiscopul de Cracovia, Wojtyła, împreună cu alți 25 de episcopi, primea din mâinile papei Paul al VI-lea simbolurile demnității cardinalatului. În amintirea acelei zile, în 2004, a dedicat o pagină sobră în textul său autobiografic Sculați-vă, să mergem! Devenit papă, va retrăi de multe ori acest rit. Amintirea acelor zile înseamnă reîntoarcerea la o parte din istoria Poloniei și a Bisericii Catolice înseși.

Astăzi ar putea să ni se pară ciudat, dar la jumătatea anilor ’60 au fost înseși Autoritățile poloneze cele care au atras atenția Sfântului Scaun asupra avantajului numirii unui al doilea cardinal polonez. În acea perioadă, singurul episcop polonez ridicat la demnitatea cardinalatului era Primatul Poloniei, arhiepiscopul Stefan Wyszyński. Ideea, care nu era deloc ascunsă, era aceea de a  crea în interiorul ierarhiei un contrast la poziția împotriva guvernului adoptată de Wyszyński.

Atunci când, pe 29 mai 1967, Papa Paul al VI-lea a anunțat numirea arhiepiscopului de Cracovia în colegiul cardinalilor, speranțele tuturor s-au topit imediat. Episcopul-poet nu prezenta niciun pericol, iar Guvernul polonez știa deja din ce aluat era făcut.

La Roma pentru Consistoriu

În timpul ceremoniei pentru conferirea însemnelor cardinalatului, pălăria roșie, noul inel și primirea unei biserici din Roma ca “titlu”, Paul al VI-lea a ținut, bine înțeles, și un discurs. Unele expresii folosite par gândite chiar pentru arhiepiscopul de Cracovia, în vârstă de 47 de ani.

«Vedem oameni de vâstă înaintată și alții în plină putere, toți la fel de împodobiți, cu merite și virtuți recunoscute, puși în întregime la dispoziția Bisericii și a umilei Noastre persoane, prin roadele experienței continue sau prin vigoarea proprie unei vârste mature. Îi observăm pe unii care își oferă mărtutia fidelă și luminoasă credinței în condițiile nu tocmai ușoare în care se desfășoară ministerul lor».

După ce a amintit participarea tuturor la Conciliul Vatican II, Papa a continuat astfel:

«Diferențele de vârstă nu contează pentru responsabilitățile pe care vi le asumați astăzi; în orice punct al vieții sunteți, tuturor le este încredițat același lucru: slujirea cu aceeași ardoare “omnibus diebus” (cfr. Lc 1,75), “usque in finem”, a Bisericii și a Pontifului ei. Cine este onorat cu Purpura nu aspiră la odihnă, după cum amintea Veneratul Nostru Predecesor Ioan al XXIII-lea, ci trebuie să se gândească că îl așteaptă noi activități, iar viața sa se îmbogățește cu o nouă noblețe».

Luni, 3 iulie, noul cardinal a fost primit în audiență de către Paul al VI-lea. Întâlnirea a durat în jur de 20 de minute.

Cardinal la Cracovia

Reîntors la Cracovia, și-a făcut intrarea solemnă de cardinal în catedrala de la Wawel. În timpul Liturghiei a rostit această omelie, pe care o redăm aici aproape în întregime.

După ce a mulțumit episopilor prezenți, el amintește tuturor că doar cu câteva zile mai înainte, pe 4 iulie, Biserica din Cracovia a celebrat memoria liturgică a consacrării catedralei. Catedrala reprezintă locul concret și tangibil al planului de mânuire pe care Dumnezeu însuși l-a gândit pentru fiecare om. «Biserica, afirmă el, reprezită misterul coborârii continue a lui Dumnezeu spre om ». Și continuă astfel:

«Biserica ascunde și un al doilea mister, o a doua realitate. Acel Zaheu care vine să-l întâlnească pe Cristos este Biserica; și, dat fiind că era mic de statură, s-a urcat într-un copac, ca să-l vadă: așa este, probabil, Biserica. O Biserică care privește spre om și-l ridică spre acțiunile lui Dumnezeu pentru a-l ajuta să le vadă și astfel să le îmbrățișeze și să le iubească. Aceasta este Biserica. Acesta este poporul lui Dumnezeu. Asta suntem noi. Asta sunt Eu.

Dragii mei Frați și Surori, asta reprezentăm noi, asta sunt eu: acel Zaheu care urcă în sicomor pentru a-l putea vedea pe Cristos este Biserica: misterul urcărilor neîntrerupte ale omului spre Dumnezeu.

Noi astăzi, în venerabila noastră catedrală, retrăim acest mister minunat al coborârii lui Dumnezeu spre om și a înălțării omului spre Dumnezeu».

El însă nu poate să nu povestească tuturor celor prezenți ce a trăit la Roma cu câteva zile mai înainte. Iată cuvintele sale care, recitite la sfârșitul pontificatului său, au izul unei profeții despre sine însuși:

«Vin de la mormântul Sfântului Pentru la mormântul Sfântului Stanislav. Cu noi îndatoriri. Atunci când Sfântul Părinte mi-a pus pe cap pălăria roșie de cardinal, prin aceasta dorea să-mi spună să prețuiesc mai mult semnificația cuvântului “sânge”. Să prețuiesc mai înainte de toate sângele Mântuitorului nostru pentru a putea, prin prețul acelui sânge, să rămân credincios, în Biserica lui Dumnezeu, până la a-mi vărsa sângele. Un cuvânt care e greu, dar chiar așa mi-a spus reprezentantul lui Cristos, Paul al VI-lea, în seara zilei de 28 iunie, în ajunul aniversării a 1900 de ani de la moartea Sfinților Apostoli Petru și Paul».

Și continuă astfel amintirea Consistoriului:

«Apoi Paul al VI-lea mi-a pus pe deget un inel nou. Prin el […] papa a dorit să semnifice o nouă legătură; nu numai legătura – și mă înfior atunci când o spun – cu Biserica mea din Cracovia, ci o legătură cu Biserica universală, mai ales aici, în biserica mea din Cracovia».

Într-o tradiție lungă, fiecărui nou cardinal i se încredințează titlul unei biserici din Roma.

«Al doilea simbol al legăturii cu Biserica universală – continuă cuvintele omeliei – și mai ales cu Scaunul Apostolic, este reprezentat de titlul Bisericii Sfântului Cesareo în Palatio, la începutul Apiei antice, biserică din primele secole ale Creștinismului».

Prin aceste cuvinte începe concluzia omiliei:

«Dragii mei, acestea sunt noile puteri și noile responsabilități cu care mă întorc la voi. De aceea v-am invitat la rugăciune: rugăciunea comună, pentru că în comuniunea noastră îmi va fi mai ușor să iau asupra mea aceste responsabilități. Le iau asupra mea cu cea mai mare umilință, pentru că mă simt asemenea lui Zaheu. Fiecare dintre noi este Zaheu atunci când trebuie să accepte îndatoririle care vin de la Dumnezeu; atunci când dorește să-și ațintească ochii în cei ai lui Cristos, fiecare trebuie să urce într-un copac de pe stradă; aceasta înseamnă că trebuie că întregul suflet trebuie să fie în Iubire; în Iubirea care țâșnește din izvorul nesecat al Bisericii; în Harul care izvorăște neîntrerupt din Misterul maternității Mariei în misterul mântuirii: eu mă regăsesc în toate acestea ».

În sfârșit, noul cardinal nu uita să transmită tuturor celor prezenți binecuvântarea lui Paul al VI-lea.

Restul trăirilor umane și spirituale ale Karol Wojtyła ne sunt cunoscute. În acea numire de acum 50 de ani, biserica din cracovia și cea a Romei s-au apropiat încă și mai mult. Doar 11 ani mai târziu, în seara zilei de 16 octombrie 1978, apropierea se va transforma într-o puternică îmbrățișare.

@d_min

Recommended Posts

Caritate în mișcare

martie 13, 2022

Liturghia acasă

iunie 06, 2020

Carantină și întâlnire

mai 19, 2020