Haina pe care o poartă călugării carmelitani nu are numai rolul de a ne proteja ci și o valoare simbolică. Într-un fel, prin această haină, ne exprimăm noi înșine, dar în același timp haina reprezintă apartenența noastră culturală.

Acest lucru este valabil în mod special pentru haina călugărițelor. Fără să ne ocupăm de toată istoria și evoluția hainelor monastice și în particular a celor carmelitane, propun o meditație biblică plecând de la forma actuală a hainei carmelitane, făcând referire la modelul biblic din care s-a inspirat toată tradiția carmelitană, și anume la profetul Ilie.

Haina este alcătuită, în prezent, dintr-o tunică maro, lungă până la glezne, o centură de piele închisă la culoare, strânsă pe șolduri, un scapular, care este o bucată de pânză care stă pe umeri (în latinește scapula), care cade în față și în spate, mai scurta cu o palmă decât tunica, o glugă separată, care la început, făcea parte din scapular și o mantie albă sub formă de capă, cu o  glugă albă.

Mantia

Începem deci să vorbim despre această haină despre care vorbește Sfânta Scriptură în momentul cel mai important al vieții profetului Ilie, și anume teofania de pe Muntele Horeb: „Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit, zicând: Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Re 19,13).

Mantia profetului este simbolul acelei întâlniri de taină cu Domnul Dumnezeu. Coborând de pe munte, Ilie trece pe lângă Eliseu și aruncă peste el această mantie, pentru a-l chema să-i devină ucenic și profet în locul său. (1Re 19,19-21).

La sfârșitul vieții pământești a profetului, Eliseu îi cere „o măsură îndoită din spiritul său”: „Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt. Elisei se uita… Şi nu l-a mai văzut… şi a ridicat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie.” Cu această haină Eliseu desparte apele Iordanului, așa cum făcuse și maestrul său și astfel arată celorlalți fii de profeți că „spiritul lui Ilie a venit peste Eliseu”. (2 Re 2,9-15).

În Sfânta Scriptură se mai vorbește și despre alte mantii, de exemplu, în Deuteronom citim „Să faci ciucuri la cele patru colţuri ale hainei cu care te vei înveli.” (Dt 22,12) În cartea Numerilor se specifică și motivul: „Domnul a zis lui Moise: Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă, din neam în neam, un ciucure la colţurile veşmintelor lor şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veşmintelor. Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi. Să vă aduceţi astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniţi şi să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru. ”(Nm 15,37-41).

Din evanghelie știm că Însuși Isus purta un veșmânt ca acesta, ca orice evreu religios. Iată ce citim în textulSf. Matei: „Şi iată, o femeie care avea o scurgere de sânge de doisprezece ani, a venit din spate şi s-a atins de marginea hainei lui (de un ciucure); Fiindcă spunea în ea însăşi: Dacă mă voi atinge doar de haina lui, voi fi sănătoasă.” (Mt 9,18-25).

Această femeie Îl atinge pe Isus în locul care simbolizată credința Sa filială, care împlinește în totalitate poruncile lui Dumnezeu Tatăl,  deoarece El este adevăratul fiul al lui Israel. Deci în Sfânta Scriptură, mantia poate simboliza spiritul profetic și întâlnirea personală cu Dumnezeu sau amintirea poruncilor Sale și a fidelității față de Legământul lui Dumnezeu cu Israel.

Mai înainte de a fi înălțat la cer, Isus le promite ucenicilor săi darul Duhului Sfânt: „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Lc 24,49), așa cum face și Ilie cu discipolul său, Eliseu. În acest sens darul Duhului Sfânt este o lege nouă, sau o lege evanghelică, scrisă în inimile noastre.

Un detaliu pe de-o parte istoric, pe de-o parte legendar,  ne arată conștiința pe care Carmelitanii o aveau despre această simbolistică: la început mantia era albă cu dungi gri închis. Unii explicau aceasta prin faptul că și mantia lui Ilie fusese în parte arsă de foc în momentul ridicării la cer în carul de foc, și deci mai înainte de a cădea și de a fi culeasă de Eliseu.