Pe 20 iunie 2016, papa Francisc a prezidat un consistoriu public, în cursul căruia a anunțat data canonizării Fericitei Elisabeth de la Trinité, ocd (Elisabeta a Sfintei Treimi) călugăriță carmelitană franceză, care se stingea pe 9 noiembrie 1906, în vârstă de 26 de ani, în Carmelul de la Dijon. Aceasta a fost canonizata la Roma, de către papa Francisc, pe 16 octombrie 2016. Iata aici inregistrarea slujbei de canonizare.

Sfântul Ioan-Paul II sublinia importanța mesajului acestei carmelite, pentru timpurile de astăzi, cu ocazia beatificării sale, la Roma, pe 25 noiembrie 1984: « Îndrăznim astăzi să o prezentăm lumii pe această călugăriță de clauzură care a dus „o viață ascunsă în Dumnezeu, împreună cu Isus Cristos” (Col 3, 3), deoarece ea dă o mărturie strălucitoare despre bucuria de a fi înrădăcinată în iubire (cf. Ef 3,17). Ea celebrează splendoarea lui Dumnezeu, deoarece se știe locuită în cea mai adâncă profunzime a ființei sale de către Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treime în care ea recunoaște realitatea iubirii veșnice. »

„Atașați-vă așadar de voința acestui Stăpân adorabil – scria Elisabeth – priviți fiecare suferință, fiecare bucurie, ca venind direct de la El și viața voastră va fi o continuă Împărtașanie. Fiecare întâmplare va fi ca un sacrament care vi-L va dărui pe Dumnezeu. Și chiar este, deoarece Dumnezeu nu se poate disocia: Voința Sa este chiar Ființa Sa; El se manifestă în întregime în fiecare conjunctură, aceasta nefiind decât o efuziune a Iubirii Sale.”
(Fericita Elisabeta a Sfintei Treimi ocd – Scrisori, Ianuarie 1906)

Elisabeth Catez s-a născut pe 18 iulie 1880 în campusul militar de la Avor, aproape de Bourges (Franța). De la vârsta de 7 ani, ea primește harul de a-și învinge, pentru iubirea lui Isus, un temperament dificil. Supunându-se obligațiilor vieții mondene, inima sa nu se poate mulțumi decât cu dorința de a se consacra în întregime lui Dumnezeu în viața de călugăriță.

Intrată în Carmelul din Dijon la 21 de ani, ea primește, prin intermediul învățăturii unui călugăr, înțelegerea prezenței celor trei Persoane divine în sufletul său. Dorind ca viața sa să nu fie decât o reflectare a lui Cristos, Preaiubitul său, ea se simte atrasă să fie pentru Dumnezeu, o „Laudă a Gloriei Sale”.

Crucificată de o teribilă suferință, ea moare la 9 noiembrie 1906, după ce rostește aceste ultime cuvinte: „Plec spre lumină, spre iubire, spre viață.”

A fost beatificată de către Sf. pp Ioan-Paul II, pe 25 Noiembrie 1984.