Cel care se află la început de drum trebuie să îşi închipuie că începe a îngriji, spre desfătarea Domnului, o grădină cu un pământ foarte neroditor, plin de buruieni. Maiestatea Sa smulge iarba cea rea şi sădeşte plante roditoare. Cu ajutorul Domnului noi trebuie să ne îngrijim, ca nişte buni grădinari, să crească acele plante, să le udăm ca să nu piară, şi să ajungă să dea flori înmiresmate, pentru a-L îmbucura pe Domnul nostru, astfel încât să vină adesea pentru a se desfăta în această grădină şi a se bucura de aceste flori ale virtuţii. (Cartea vieţii mele V 11,6)

Rugăciunea mentală, după părerea mea, nu este altceva decât o relaţie de prietenie, o întâlnire frecventă cu acela de către care ne ştim iubiţi. Cereţi-i ajutorul în nevoie, descărcaţi-vă năduful înaintea lui şi nu uitaţi de El la bucurie. Vorbiţi-i folosind nu formule complicate, ci cuvintele care vă vin din inimă pentru a descrie nevoia voastră. (Cartea vieţii mele V 8,5; 12,2)

Dacă Regele vă acordă un har, umilinţa nu va consta cu siguranţă în a-L refuza, ci în a-L accepta şi în a vă arăta fericite, recunoscându-vă însă  nedemne de el. Întreţineţi-vă cu El ca şi cu un tată, un frate, un învățător, un soţ: o dată într-un fel, o dată în altul, iar El vă va învăţa ce să faceţi pentru a-i fi pe plac. Nu fiţi atât de modeste încât să nu îi cereţi nimic! (Calea Desăvârșirii C 28,3)

Pacea interioară în care mă aflu, puţina putere pe care o au bucuriile şi supărările pentru a mi-o răpi, prezenţa celor trei Persoane divine care dăinuie atât de îndelung încât nu pot să mă îndoiesc de ea, mă fac să mă gândesc la ceea ce spune Sf. Ioan, adică la faptul că Sfânta Treime îşi face sălaş în suflete; şi aceasta nu doar prin har, ci şi prin senzaţia prezenţei care este însoţită de nenumărate daruri, fără a fi nevoie de multe considerente. (Relatări spirituale R 6,7)

Când sufletul este copleşit de nelinişte, tulburare şi gânduri nepotrivite să nu se preocupe şi să nu se mâhnească. Dacă doreşte să dobândească libertatea spiritului şi să nu fie mereu chinuit, să înceapă prin a nu se mai înspăimânta de cruce. El va vedea cum Domnul îl va ajuta s-o poarte: va înainta cu bucurie şi toate îi vor fi de folos. (Cartea vieţii mele V 11,16)

Cunoaşterea păcatelor şi a mizeriei naturii noastre este pâinea cu care, pe drumul rugăciunii, trebuie să se mănânce toate celelalte alimente… Dar trebuie mâncată cu discreţie… (Cartea vieţii mele V 13,15)

Vai, dacă am înţelege cât de mare este sărăcia noastră (spirituală)! Socotesc un mai mare har al Domnului a petrece o singură zi cunoscându-ne pe noi înşine, cu umilinţă, cu toate că ne-ar costa multe chinuri şi necazuri, decât multe zile de rugăciune. (Întemeierile Î 5,16)

Nu vă înspăimântaţi, surorile mele, dacă vor fi multe lucrurile la care trebuie să luaţi seama pentru a începe acest drum divin. Este calea adevărată care duce la cer, drumul pe care se dobândesc o infinitate de bunuri şi nu e ciudat că ni se pare unul împovărător. Dar va veni o zi când în faţa unui bine atât de preţios toate câte le-am făcut ne vor părea fără importanţă. (Calea Desăvârșirii C 21,1)

Domnul, certându-mă, mi-a zis: “De ce te temi? Când te-am lipsit eu vreodată de ajutorul meu? Cel care am fost atunci, sunt şi acum; nu renunţa la a mai face aceste două întemeieri”. Vai, Dumnezeule mare! Cât sunt de diferite cuvintele Tale de acelea ale oamenilor! Atât de hotărâtă şi însufleţită am rămas datorită lor, încât întreaga lume nu m-ar fi oprit, de mi-ar fi stat împotrivă. (Întemeierile Î 29,6)

Dacă aş fi înţeles, cum înţeleg acum, că în micul han al inimii mele locuieşte un rege atât de mare, cred că nu L-aş fi lăsat atât de singur, ci că, din când în când, i-aş fi ţinut companie şi aş fi fost mai sârguincioasă în a mă păstra fără de pată. (Calea Desăvârșirii C 28,11)

Să nu se creadă că dăunează reculegerii realizarea activităţii de zi cu zi. Trebuie să ne retragem în noi înşine, chiar şi în mijlocul lucrului, şi să ne amintim din când în când, chiar şi doar pe fugă, de Musafirul pe care îl avem în noi, convingându-ne că, pentru a vorbi cu El, nu trebuie să deschidem gura. (Calea Desăvârșirii C 29,5)

Încercaţi să înţelegeţi care sunt răspunsurile Domnului la cererile voastre. Credeţi oare că El tace? Chiar dacă nu-i auzim glasul, el vorbeşte inimii când Îl rugăm din inimă. (Calea Desăvârșirii C 24,5)

O, surorilor! Cât de mult uită de odihnă sufletul care este atât de unit cu Domnul!… Acesta este scopul rugăciunii, fiicele mele. La aceasta tinde căsătoria spirituală: ca să ia naştere fapte după fapte. Acestea este, după cum am spus, adevărată dovadă că harurile şi darurile sunt de la Dumnezeu. (Castelul interior 7L 4,6)