Înţelepciunea este strălucitoare şi incoruptibilă, uşor de contemplat de către cei care o iubesc şi este găsită de către cei care o caută. Cel care se trezeşte pentru ea nu oboseşte, fiindcă o va găsi aşezată la poarta lui”. (Înţ 6,12,14)

            Sfânta Tereza de Avila găseşte înţelepciunea aşezată la uşii mănăstirii, pentru că a căutat-o şi a iubit-o cu toată fiinţa ei. Este reprezentată în calitatea sa de fondatoare, ţinând în mâna o mănastire, misiune pe care a împlinit-o cu mare înţelepciune.

O, Dumnezeu al meu şi Înţelepciune a mea infinită, fără măsură şi fără margine şi deasupra oricărei înţelegeri îngerești şi omenești! O, Iubire care mă iubești mai mult decât mă pot eu iubi, mai mult decât pot eu înţelege!” (Exclamații 17,1)

„Fiindcă Dumnezeu, Cel ce a zis: «Strălucească din întuneric lumina!», El este Cel ce a strălucit în inimile noastre, pentru ca ele să fie luminate de cunoștința slavei lui Dumnezeu întru fața lui Isus Cristos”. (2Cor 4,6)

Sfântul Ioan al Crucii, doctorul mistic, cercetează taina Sfintei Treimi. Precum Ilie pe Muntele Horeb, Ioan este reprezentat într-o peșteră cercetând taina iubiri lui Dumnezeu care s-a revelat în jertfa Crucii: Tatăl Îl trimite pe Duhul Sfânt, care țâșnește din inima străpunsă a lui Isus. Sfântul Ioan ține în mână o scriere, pentru că toate operele sale izvorăsc de contemplația sa.

“Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor şi a zis: De ce şezi tu singur şi tot poporul stă înaintea ta de dimineaţă până seara? Moise i-a răspuns socrului său: Pentru că poporul vine la mine ca să ceară sfat de la Dumnezeu… Socrul lui Moise i-a zis: Îţi voi da un sfat şi Dumnezeu să fie cu tine! Stai tu, pentru popor, înaintea lui Dumnezeu şi du tu nevoile lor înaintea lui Dumnezeu” (Ex 18,14-15).

Sf. Rafael Kalinowski, a fost perceptorul prinţului Czartoryski, înainte de a deveni călugăr carmelitan. A devenit atunci o călăuză şi un duhovnic căutat, petrecând mult timp la scaunul de spovadă. Aşa este reprezentat Rafael, într-o atitudine de primire și de ascultare a poporului care venea la el pentru a primi iertarea lui Dumnezeu şi sfaturi spirituale.

„Domnul este tăria şi lauda mea: El este mântuirea mea”.(Ps 118,14)

„Domnul Dumnezeul meu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi mă face să umblu pe înălţimile mele”. (Hab 3,19)

 Călugărițele carmelitane din Compiègne au fost ghilotinate în timpul Revoluției Franceze. Martiriul lor a fost ca un act liturgic, ele urcând una după alta pe eșafod, cântând lauda Domnului. Maica superioară a vrut să fie ultima pentru a le întări pe surorile sale, primind ca o mama capul martirelor în poala sa.

„Toate le pot în Cel care mă întăreşte”. (Fil 4,13)

„Într-adevăr, cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Unde este înțeleptul? Unde-i cărturarul? Unde-i cercetătorul acestui veac? Oare n-a dovedit Dumnezeu că înțelepciunea acestei lumi este nebunie? Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii”. (1Cor 1,18.20.25)

Sfânta Edith Stein, a fost un căutătoare pasionată a adevărului, mai ales prin studiul filosofic al persoanei umane. La sfârșit, a descoperit puterea crucii lui Cristos ca pe singura știință care poate ilumina pe deplin misterul universului şi al istoriei. Edith Stein este reprezentată cu haina carmelitană, dar și cu steaua poporului iudeu, al cărui destin l-a împărtășit și ea, murind în lagărul de concentrare de la Auschwitz, fiind evreică creștină. Ultima carte pe care o scrie este Scientia Crucis, dar va fi arestată înainte de a o termina. A scris că o adevărată Știință despre acest Mister, o poate dobândi doar acela care simte cum îl apasă greutatea crucii. Isus, dându-Și sufletul pe Cruce, insuflă Duhul Său Edithei Stein, care Îl îmbrățișează cu un elan de mireasă.

„Domnul i s-a arătat lui Abraham la terebinţii din Mambre. Şi-a ridicat ochii, a privit şi, iată, trei oameni stăteau în picioare în faţa lui. I-a văzut şi s-a aplecat până la pământ şi a zis: Doamne, dacă am aflat har în ochii Tăi, nu trece pe lângă slujitorul Tău! Să se aducă puţină apă. Vă veţi putea spăla picioarele şi să vă odihniţi sub copac. Eu voi lua o bucată de pâine ca să prindeţi la inimă înainte de a pleca mai departe, de vreme ce aţi trecut pe la slujitorul vostru. Ei i-au zis: Fă aşa cum ai spus!”. (Gen 18,1-5)

Elisabeta a Sfintei Treimi se va scufunda în adorarea lui Dumnezeu ca să fie lauda gloriei Sale veşnice deja din această viaţă (Ef 1,14):

„Dumnezeul meu, Treime pe care o ador… Fericirea mea, Înfinită singurătate, Imensitate în care mă pierd, mă ofer Ție ca o pradă. Cufundă-Te în mine, ca eu să mă cufund în Tine, aşteptând să ajung în lumina Ta, să contemplu abisul mărețiilor Tale”. (Rugăciune către Sfânta Treime)

„Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi.
În iubire nu există frică, dimpotrivă, iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica presupune pedeapsă, iar cine se teme nu a ajuns la desăvârşire în iubire. Noi iubim pentru că el ne-a iubit mai întâi” (1In 4,16.18-19).

„Atunci, întorcându-se către femeie, i-a spus lui Simon: «Vezi femeia aceasta?: i s-au iertat păcatele ei cele multe, pentru că a iubit mult; însă cui i se iartă puţin, iubeşte puţin»” (Lc 7,44.47).

„Ştiu: celui căruia i se iartă puţin, puţin iubeşte, dar mai ştiu că Isus mi-a iertat mai mult decât Sfintei Magdalena, doarece mi-a iertat dinainte, împiedicându-mă să cad. Ah! Cât aş vrea să pot explica ceea ce simt!… El vrea să-L iubesc pentru că mi-a iertat, nu mult, ci totul. Nu a aşteptat să-L iubesc mult ca Sf. Magdalena, dar a voit SĂ ŞTIU cum m-a iubit, cu o iubire nespus de prevăzatoare, pentru ca acum să-L iubesc la nebunie!”
(Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Ms A38v°-39r°)

În basorelief vedem iubirea infinită pe care Isus a arătat-o pe Cruce, care o precede pe Tereza, eliminând din drumul ei pietrele de care ar fi putut să se împiedice. Ea răspunde oferindu-se milostivirii, ca jertfă de ardere de tot, pentru a-I permite lui Dumnezeu să reverse în ea efluviile oceanului Său de Iubire. În această ofrandă, frica de Dumnezeu se transformă în încrederea necondiționată în puterea milostivirii divine chiar și asupra fraților săi cei mai păcătoși.