Absida este punctul focal al bisericii, acolo este reprezentat titlul Sanctuarului: Maria Regină, încoronată de către Cristos. Vedem scena din psalmul mesianic care povestește nunta regelui: „Fiica regelui este strălucitoare, când îşi face intrarea, îmbrăcată în haine brodate cu aur.  În haine strălucitoare e adusă la rege; fecioare formează alaiul ei, prietenele ei sunt aduse la tine” (Ps 45,14-15).

Însă, dintotdeauna, în arhitectura sacră, absida reprezintă sânul Tatălui, care Îl primeşte pe Cristos în slava Sa „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (In 1,18). Precum Lazăr este primit în sânul lui Avraam (Lc 16,22.23) Isus este înviat din morţi şi primeste slava divină aşezându-se la dreaptă Tatălui.

Aşadar, în centrul mozaicului din absidă este Domnul Isus Cristos în Glorie, aşezat pe tron. Slava lui Cristos este reprezentată şi prin Deesis[1], cu Maria şi Ioan Botezatorul care Îl arătă pe Isus Cristos şi mijlocesc pentru credincioşi. Maria şi Ioan Botezatorul sunt martori ai divinităţii lui Isus şi al întrupări Fiului lui Dumnezeu. Cu mâna stângă, Maria Îl cinsteşte şi Îl arătă pe Domnul, în timp ce ţine în mâna dreaptă un ghem (doua?) în dreptul pântecului ei, pentru că în el a fost ţesută umanitatea Cuvântului divin; Ioan Botezatorul este Înaintemergatorul care Îl arătă pe Mielul lui Dumnezeu, şi este prietenul Mirelui care se bucură că mireasa merge la El (In 3,29-30).

Mozaicul este o viziune din ultimele capitole din Apocalisă şi din Sfânta Scriptură (Ap 19-22), aşa cum în mozaicul din nartex vor fi reprezentate primele capitole din Biblie.

De aceea, în cartea pe care Domnul Isus Cristos o ţine deschisă în braţe (Ap 5,1; 10,2; 21,27) este scris: „Iată nunta mielului” (Ap 19,7).

De fapt scena din absidă reprezintă Cetatea Sfântă, Ierusalimul ceresc: “pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei” (Ap 21,2). Zidurile Cetăţii sunt reprezentate în forma de balcoane unde stau sfinţii care participa la nuntă: “Şi i s-a dat ei să se îmbrace cu in fin, strălucitor, imaculat. Căci inul fin sunt faptele drepte ale sfinţilor. Fericiţi cei chemaţi la ospăţul de nuntă al Mielului” (Ap 19,8-9).

Totuşi sunt şi balcoane libere, după cuvântul lui Isus: „în casa Tatălui meu sunt multe lăcaşuri” (Io 14,2). Astfel spune şi sfânta Tereza vorbind de mareţia persoanei umane locuită de Dumnezeu (Castelul Interior 1). Şi noi, credincioşii care venim în acest Sanctuar să ne întâlnim cu Dumnezeu, suntem chemaţi în Împăraţia Cerului şi citim acolo destinul nostru, care este ţinta şi speranţa pelerinajului vieţii noastre.

Zidurile Cetăţii sunt, într-un anumit  fel, deschise la centru, ca o spărtură prin care putem să zărim ce se petrece în înteriorul lor, unde este tronul lui Dumnezeu şi al Mielului (Ap 22,1.3).

Fundalul în jurul Domnului Isus Cristos este făcut cu aur, peste un fond de roşu iaspis. Şi acest lucru arăta splendoarea Ierusalimului cel nou după cum este descris în Apocalips: “Cetatea cea nouă avea gloria lui Dumnezeu. Splendoarea ei era ca a unei pietre de mare preţ, ca a unei pietre de iaspis (jasp) cristalin (Ap 21,11); “Zidul ei este împodobit cu iaspis, iar cetatea era din aur curat asemenea cristalului curat” (Ap 21.18); “Iar piaţa cetăţii era din aur curat, transparent ca cristalul” (Ap 21,21).

Un curcubeu este tronul pe care este așezat Domnul Isus (Ap 4,3) şi un alt curcubeu închide mozaicul deasupra brâului de lemn (Ap 10,1).

Lânga zidurile Ierusalimului, ca niște călăuze, sunt doi îngeri, ţinând în mână un toiag înflorit în trifoliu, care indică Misterul Sfintei Treimi. Misiunea îngerilor este de a-L lăuda pe Dumnezeu, dar şi de a-i ajuta pe oameni să înainteze către viaţa Sfintei Treimi.

Sfinţii, care reprezinta toata Biserica din Cer, au fost aleși şi din tradiţia carmelitană şi din tradiţia română.

În partea Maicii Domnului sunt în ordine: Sf Ioan Casian, Sf Tereza a Pruncului Isus, Sf Ioan Paul al II-lea, Sf Elena Împărateasa şi lângă ei Sf Edith Stein.

În partea lui Ioan Botezatorul sunt: Sf Ioan al Crucii cu Sf Tereza de Avila şi Fericitul Vladimir Ghika.

[1] deísis subst. Temă fundamentală în iconografia bizantină, constând din reprezentarea lui Iisus ca judecător, tronând între Maria și Ioan Botezătorul. Apare în mod constant în cadrul „Judecății de apoi”, precum și pe absida sudică a naosului. – Din gr. deisis. (sursa: dexonline.ro)