Acasă > Sanctuar > Plan Iconografic > Turnul Euharistic
TURNUL EUHARISTIC
Chivotul unde este păstrată Sfânta Euharistie după Celebrarea Liturghiei este situată într-o nişă legată de prezbiteriu prin diferite elemente (pardoseală, mozaic, continuitatea peretelui), dar este deopotrivă, un spaţiu specific, scos în evidență, pentru a recunoaşte şi a adora prezenţa reală a lui Cristos în Preasfânta Taină.
Tabernacolul are forma unui turn, după tradiţia romanică, sau a unui stâlp care ne trimite la coloana de nor şi de foc care a calăuzit poporul lui Israel, care fugea din robia Egiptului: „Într-o coloană de nor i-ai călăuzit ziua şi într-o coloană de foc noaptea, ca să le luminezi calea pe care să meargă” (Neh 9,12; Ex 13, 21; Nah 14,14; Înţ 18,3).
Poate încă mai mult, această formă ne aminteşte de stâlpul de nor care arăta prezenţa Domnului în cortul întâlnirii: „Când Moise intra în cort, un stâlp de nor se cobora şi stătea la intrarea cortului şi Domnul vorbea cu Moise faţă în față, cum vorbeşte un om cu aproapele lui” (Ex 33,9.11).
Atunci când Moise se roagă lui Dumnezeu să vadă slava Lui, Domnul îi răspunde: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată splendoarea mea şi voi rosti numele Domnului în faţa ta… Când va trece slava mea, te voi pune în scobitura stâncii… când voi trage mâna la o parte, mă vei vedea din spate, însă faţa mea nu se poate vedea” (Ex 33,18-23).
Dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu străbate tot Vechiul Testament: „Dar eu, în dreptate, voi vedea faţa Ta, când mă voi scula mă voi sătura de prezenţa Ta” (Ps 17,15). Această aspirație ne uimește intr-o religie în care este interzisă reprezentarea în imagini a lui Dumnezeu, din respect față de transcendența Sa. Dar fața înseamnă relația personală, capacitatea de a comunica. Domnul este un Dumnezeu personal, care vorbește, intră în legatură cu creatura Sa, o privește.
Acest paradox se împlinește în întruparea Lui Dumnezeu și mai ales în dăruirea de sine pentru mântuirea noastră. „Cine mă vede pe mine, Îl vede pe Tatăl”, spune Isus înainte de patima Lui (In 14,2-9). Pentru aceasta, chipul lui Isus, pe năframa Veronicăi, exprimă prezența lui Isus care Își dă viața pentru umanitate.
În mod deosebit Sfânta Tereza a Pruncului Isus a Sfintei Fețe contempla în acest chip divino-uman, iubirea nupțială a lui Isus care se dăruiește pentru noi în misterul pascal și în Trupul său euharistic.
De aceea, pe uşa stângă a tabernacolului este reprezentată Sfânta Faţă a lui Isus pe naframa Veronicăi. Sfânta Taină păstrată în tabernacol, este prezența Mirelui care se dăruiește și cere să fie căutat și iubit într-o relația personală, de catre mireasa Sa, adică Biserica, dar și fiecare creștin in parte.
Fața Ta-i singura-mi Patrie-n lume
E Regatul meu de iubire
E voioasa-mi Pășune
Soarele-mi blând al fiecărei zile
Ea-i Crinul pe vale aflat
Al cărui parfum plin de mister
Consolează sufletu-mi exilat,
Îi dă să guste pacea din Cer.
( Sf. Tereza a Pruncului Isus și a Sf Fețe, PN 20,3)
Pe ușa dreaptă a tabernacolului este reprezentat îngerul ofrandei cu maînile acoperite de o pânză albă, care înseamnă curăția și sfințenia jertfei. În Canonul roman, după consacrarea euharistică, preotul înalță către Tatăl această cerere: „Te rugăm cu umilință, Dumnezeule Atotputernic, să poruncești ca jertfa aceasta să fie adusă, prin mâinile sfântului tău înger, pe altarul tău ceresc, în față Maiestății Tale dumnezeiești, pentru ca noi toți, care vom primi de pe acest altar preasfântul trup și sânge al Fiul Tău, să ne umplem de toată binecuvântarea cerească și de tot harul”.
Trei cruci aurii reprezintă rănile glorioase ale Lui Isus, una din ele fiind cea din coastă, arată semnul lancei de unde au ieșit sânge și apă, simbolurile sacramentelor.
Tabernacolul Sanctuarului este acea tainică “shekinah” care l-a însoţit pe Israel în pustiu şi care va umple de slava Sa Sfânta Sfintelor din Templul unde era păstrat chivotul Legământului.
„Potrivit tradiţiei care ni s-a transmis, lângă tabernacol să lumineze permanent o lampă, alimentată cu undelemn sau ceară, prin care să se indice şi să se cinstească prezenţa lui Cristos” (Rânduială generală a Liturghierului roman 316; CIC can 940).
Această lampa simbolizează și credinţa noastră care veghează asteptând venirea lui Isus în slava, precum ne sugerează parabola celor zece fecioare : „Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată, mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!»” (Mt 25,1-13)