Sanctuarul Regina Carmelului a fost consacrat pe 30 mai 2015 de către Îps Ioan Robu, arhiepiscopul romano catolic din Bucureşti. M-am gândit să povestim acest eveniment ca o sărbătoare de nuntă, după o lungă pregătire care a fost precum timpul logodnei.

Unde era mireasa? Lucru care ne-a impresionat cel mai mult a fost participarea poporului lui Dumnezeu, aproape o mie de credincioşi venind din toată dieceză de Bucureşti, dar şi din alte regiuni din Romania şi cu o reprezentare destul de consistentă din Italia. Mulţi au urmat evenimentul și prin transmisiunea directă a Televiziunii Române (TVR 1 – puteți urmări înregistrarea predicii ÎPS Ioan Robu, cu acest prilej aici).

Participarea poporului a fost elementul principal pentru care Papa Francisc spune despre sanctuarele  mariale în scrisoarea sa Evangelii Gaudium: „Acolo, în sanctuare, se poate observa cum Maria îi adună în jurul său pe fiii care cu atâta trudă vin ca pelerini pentru a o vedea și a se lăsa priviți de ea” (EG 286).

Frumuseţea Sanctuarului a făcut şi mai expresiv ritul foarte sugestiv al consacrării. După ce arhitectul şi un reprezentant al muncitorilor au înmânat simbolic cheile clădirii arhiepiscopului, acesta s-a îndreptat către intrare rugându-se unul dintre Psalmi treptelor şi bătând de trei ori în uşă. Atunci a apucat mânerul în forma de DA, care amintește Da-ul cu care Marie a deschis ușa istoriei la venirea Fiului lui Dumnezeu. Astfel a deschis procesiunea care a introdus tot poporul în interiorul Sanctuarului. În faţa noastră se deschidea scena Ierusalimului ceresc reprezentata în mod splendid de mozaicurile din absida. Astfel ne-am simţit pelerini spre glorificarea Mielului lui Dumnezeu, precedaţi şi însoţiţi de Maria şi de Sfinţii.

Cuvântul lui Dumnezeu, în mod deosebit prima lectura de la ultimul capitolul din Apocalipsul – „iată mireasa Mielului” – ne a introdus în ritul sugestiv al consacrării altarului, locul unde Mirele se dăruieşte euharistic miresei – „Fericit cei invitați la ospăţul de nuntă a Mielului”. După cântarea litaniilor sfinţilor au fost puse în altar relicvele câtorva sfinţilor (printre care sf. Tereza, sf. Ioan al Crucii, sf. Ioan Paul al-II şi fer. Vladimir Ghika).

Atunci arhiepiscopul a invocat Spiritul Sanctificator ungând altarul cu Mirul consacrat  în joia mare. Apoi patru surori carmelitane, ca reprezentând nupțialitatea consacrată în Biserică, au pregătit altarul cu faţa de masă albă. Ofrandele au fost duse la altar de câteva laici carmelitani, îmbrăcaţi  cu costum tradiţional din diferite regiuni din România. Printre daruri, în afară de pâine şi vin, a fost pus pe altar un sul cu numele tuturor binefăcători, printre care lunga listă de parohii din dieceză care au purtat în pelerinaj oferta lor, pentru a contribui la construcţia Sanctuarului. Prezenţa episcopului din dieceza greco-catolica din Bucarest, Ps Frăţilă, a subliniat vocaţia Sanctuarului Regina Carmelului, de a fi un loc de întâlnire între Răsărit şi Apus, aşa cum şi stilul artistic al bisericii ne învită să „respirăm cu cei doi plămâni”, cum spunea Ioan Paul al II-lea.

Evident că celebrarea a fost urmată  de un „ospăţ”. Precum la Caana am riscat aproape, să fim nevoiță sa recurgem la mijlocirea Mariei, atât de mulți  nuntaşi au fost! Din fericire, încă o dată, bucătăresele noastre au ştiut să interpreteze perfect rolul Martei.

Acum, sărbătoarea nunţii trebuie să devină o istorie rodnică de iubire, pentru a continua să se nască fii ai lui Dumnezeu, în drum spre îmbrăţişarea Tatălui, însoţiţi de solicitudinea maternă a Mariei, Maica Bisericii.

Şi noi, calugării carmelitani, care slujim în Sanctuarul Său? Precum „prietenul Mirelui” şi precum sf. Ioan al Crucii, reprezentați în monahii din absidă, suntem chemați să arătăm şi să slujim această întâlnirea nupţială intre Miel şi Mireasa Lui – poporul lui Dumnezeu, pelerin pe acest pământ.

Fotografiile aparțin Angelus Communicationis și sunt realizate de Paula-Laura Gabor și Cristina Grigore, cărora le mulțumim pentru permisiunea de a le putea expune aici.