Scapularul este, în esenţă, o haină. Cine o primeşte este, în virtutea angajamentului, asociat mai mult sau mai puţin intim Ordinului Carmelului ⁷. Scapularul sau mica haină este tocmai haina în miniatură a acestui Ordin care, pentru a trăi în ascultare faţă de Isus Cristos ⁸, a ales experienţa spirituală de familiaritate ⁹ cu Maria soră, mamă şi model.

Unirea cu Familia Carmelitană şi familiaritatea cu Maria ia un caracter comunitar şi eclezial fundamental, pentru că Maria  îi ajută pe toţi fiii ei – oriunde şi oricum trăiesc aceştia – să găsească în Isus calea către casa Tatălui ¹⁰. Astfel, Scapularul este micul semn al marelui ideal al Carmelului: intimitatea cu Dumnezeu şi prietenia dintre discipoli.

Simbolismul biblic

Deja în Vechiul Testament, haina – şi în special mantia – era simbolul binefacerilor divine, al protecţiei de sus, al puterii acordate unui trimis al lui Dumnezeu.

Haina specială a lui Iosif a fost simbolul predilecţiei (cf. Gen 37,3); mantia lui Ionatan dăruită lui David, un simbol de prietenie (1Sam 18,4). În Isaia citim: Eu mă bucur din plin în Domnul, sufletul meu tresaltă în Dumnezeul meu, pentru că m-a îmbrăcat cu haina mântuirii, m-a acoperit cu mantia dreptăţii (61,10). Când profetul Ilie a fost ridicat de pe pământ, mantia sa a căzut pe discipolul său Eliseu, transmiţându-i spiritul învăţătorului (cf. 2Rg 2,14).

În Noul Testament, până şi marginile mantiei lui Isus, atinse cu credinţă, comunică puterea sa benefică (cf Mc5,25). Sf. Paul prezintă de mai multe ori viaţa în Cristos ca pe o îmbrăcare cu Isus (Rom 13,14; Gal 3,27); a te îmbrăca cu sentimentele lui Isus, adică viaţa trăită în har a creştinului, este descrisă cu imaginea hainelor.

Haina religioasă simbolizează urmarea lui Cristos într-un mod deosebit. Scapularul este o parte din această haină şi simbol al ei în acelaşi timp.

În Sfânta Treime cu Cristos

Maria, cea binecuvântata între femei, este capodopera Sfintei Treimi care şi-a făcut-o părtaşă la lucrarea de mântuire ridicând în Ea feminitatea la gradul cel mai înalt, ca icoană a gingăşiei şi voinţei sale mântuitoare ¹¹. Maria este Sfânta Fecioară în care totul se leagă de Cristos şi totul depinde de el; pentru El, Dumnezeu Tatăl, a ales-o, din toată veşnicia, ca Mamă în întregime sfântă şi a înzestrat-o cu darurile Duhului Sfânt, neatribuite nimănui altcuiva¹². Maria este pentru întreaga Biserica modelul de laudă a gloriei Sfintei Treimi, ce suntem chemaţi să fim cu toţii.

Scapularul este simbolul şi recunoaşterea filială plină de gratitudine a misiunii pe care Sfânta Treime a dorit s-o încredinţeze Mariei în istoria mântuirii, mister de milostivire (1Tim 3:16). Pe buzele Mariei au fost puse aceste cuvinte într-adevăr semnificative: Îţi aduc un Scapular ca zălog al binecuvântării şi iubirii mele şi, în acelaşi timp, ca un semn al misterului care se va împlini in tine. Vin pentru a desăvârşi îmbrăcarea ta în Isus Cristos (Gal 3,27)pentru ca tu să fii înrădăcinată în El (Col 2,7) cale împărătească, în profunzimea abisului, cu Tatăl şi cu Duhul iubirii¹³.

Drumul – pelerinaj eclezial

În spaţiu şi timp, dar şi mai mult în istoria umanităţii, Maria este prezentă drept cea care a crezut (cf. Lc 1,45), drept cea care înainta în pelerinajul credinţei, participând ca nici o altă fiinţă la misterul lui Cristos ¹⁴.

Biserica, în pelerinajul său de credinţă, îşi găseşte cel mai bun model al său în Sfânta Fecioară. Caracterul exemplar al sfintei Fecioare… îi face pe credincioşi să se asemene Mamei pentru a se asemăna mai bine Fiului. Totodată îi conduce la celebrarea misterelor lui Cristos cu aceleaşi sentimente şi atitudini cu care Fecioara a fost alături de Fiul său în naştere şi în epifanie, în moarte şi în înviere. Îi îndeamnă să păstreze cu grijă cuvântul lui Dumnezeu şi să-l mediteze cu iubire; să-l laude pe Dumnezeu jubilând şi să-i mulţumească cu bucurie, să servească cu fidelitate lui Dumnezeu şi fraţilor şi să-şi ofere pentru ei cu generozitate chiar şi viaţa; să se roage Domnului cu perseverenţă şi să-l implore cu încredere; să fie milostivi şi smeriţi; să respecte legea Domnului şi să-i îndeplinească voinţa; să-l iubească pe Dumnezeu în toate şi peste toate; să vegheze în aşteptarea Domnului care vine ¹⁵.

Carmelul a urmat această cale, propunând membrilor săi să devină precum Maria, pentru a se putea stabili în intimitatea divină urmând exemplul ei. Cele trei trepte ale acestei asceze pe Muntele Carmel sunt: imitaţiunea, uniunea, asemănarea cu Maria ¹⁶.

Urmarea lui Cristos şi a Mariei, aşa cum este înţeleasă şi trăită după carisma Ordinului, devine în familia Carmelului realitatea către care tind credincioşii. Ei pot conta pe ajutorul şi sprijinul tuturor fraţilor şi surorilor în comuniunea aceluiaşi ideal.

Membrii Familiei carmelitane îşi trăiesc angajamentul lor în diferite moduri: în pustiu, în viaţa fraternă, în apostolat, pe străzile lumii, toţi lucrând pentru Împărăţia lui Cristos cu Maria.

Formele instituţionale, recunoscute şi constituite de către Ordin, contribuie la scoaterea în relief a caracterului comunitar al familiei acelora care, chemaţi de Duh, doresc să-şi orienteze întreaga existenţă în lume – în unire cu Maria – pentru slava lui Dumnezeu.

Astfel, apartenenţa la fraternitatea Ordinului Fraţilor Preasfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel şi acceptarea Scapularului ca semn al respectivei apartenenţe devin pentru credincioşi un instrument de viaţă creştină definit prin următoarele acte caracteristice:

Convieţuirea ca fraţi şi surori ai Mariei în comuniune cu Carmelul, aprofundarea spiritului lui caracteristic, trăirea idealurilor şi a istoriei, rugându-se şi conlucrând cu Carmelul pentru ca, fideli propriei carisme şi vocaţii, să reflecte în lume imaginea Mariei care ni-l dăruieşte tuturor pe Isus.

Acordarea unui spaţiu tot mai larg Mariei în viaţa lor încercând să trăiască în propriul lor mediu fidelitatea faţă de Cristos întocmai spiritului Mariei:

– în credinţa care devine contemplare şi rugăciune, primire a lui Dumnezeu şi dialog cu El;
– în speranţa care devine disponibilitate la Tot, care este Dumnezeu;
– în iubirea care se dăruieşte voinţei Domnului pentru a fi un dar adevărat fraţilor, în special celor mai mici şi umili.

Imitarea Fecioarei în rugăciune care păstra cuvântul lui Dumnezeu în inima sa (cf. Lc 2,19.51), dedicând timp întâlnirii cu Dumnezeu în rugăciune, meditând misterele mântuirii, participând cu credinţă la cultul Bisericii, în special al Euharistiei, recitând în fiecare zi fie o Oră liturgică, fie unii Psalmi, fie Sfântul Rozariu. A face astfel încât, în atenţia faţă de prezenţa lui Dumnezeu cel viu, fiecare aspect al vieţii să devină rugăciune iar rugăciunea viaţă, în realitatea îndatoririlor şi a muncii.

Împărtăşirea misterului pascal al lui Cristos şi prin intermediul abnegaţiei voluntare trăite în spiritul Carmelului privind către Maria cu inima străpunsă de o suliţă (cf. Lc 2,35) , care a păstrat fidelă uniunea cu Fiul până pe cruce, unde a stat (cf. I 19,25) suferind profund cu Fiul Unul-născut şi participând cu inima ei de mamă la sacrificiul Lui¹⁷.

Transmiterea iubirii lui Dumnezeu. Fecioara Preacurată lasă să se vadă, nemijlocit şi fără nici o umbră, în toată fiinţa ei iubirea lui Dumnezeu care o cuprinde şi o deschide faţă de întreaga umanitate. Astfel, Ea îi cucereşte şi îi atrage pe credincioşii care-şi păstrează inima şi simţurile, trupul şi sufletul, deschise iubirii lui Dumnezeu, căutat şi aşteptat în toate şi mai presus de orice. Credincioşii îşi oferă disponibilitatea de a primi toată sfinţenia pe care Dumnezeu însuşi o inspiră în relaţiile umane şi în iubirea aproapelui, înnobilându-şi trupul ca templu al lui Dumnezeu (cf. 1Cor 3,16; 16,17) şi expresie a iubirii şi comunicării.

Implicarea în misiunile de Evanghelizare. Cine poartă Scapularul se contopeşte cu misiunea Carmelului; a fi in lume semn profetic al unirii cu Dumnezeu, a lucra pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu cu semne vizibile de comuniune, împăcare, dreptate, grijă faţă de cei bolnavi, ascultare faţă de strigătul săracului.

Încurajarea, în măsura posibilului, a comuniunii dintre membrii fraternităţii prin întâlniri şi reuniuni care să confirme aceste scopuri.

Scapularul este semnul iubirii Mariei, icoană a bunătăţii şi milostivirii Sfintei Treimi. Angajamentul de viaţă este răspunsul la acea iubire şi rodul bogăţiilor şi energiilor spirituale revărsate în inimile credincioşilor.

1) Fraternitatea Scapularului Carmelului este o asociaţie de credincioşi care, tinzând la perfecţiunea iubirii în lume în spiritul Ordinului Carmelitan, participă la viaţa lui şi la harurile spirituale într-o comuniune intimă de gânduri, idealuri şi acţiuni cu Maria.

2) Pentru întemeierea unei fraternităţi este competent Moderatorul Suprem al Ordinului Carmelitan. Dacă este vorba de biserici ale Ordinului, acordul dat de episcopul diecezan pentru întemeierea mânăstirii e valabil şi pentru întemeierea fraternităţii ¹⁸. În schimb, pentru înfiinţarea în alte biserici sau alte locuri este necesar acordul scris al episcopului diecezan ¹⁹.

3) Primirea în Fraternitatea Scapularului Carmelului a unui nou membru poate fi admisă numai de o persoană autorizată să acţioneze în numele Ordinului.

4) Primirea în Fraternitate se desfăşoară după propriul ritual aprobat de Sfântul Scaun, prin primirea Scapularului. Acesta este compus din două fâşii de stofă de culoare maro sau brună, legate între ele cu două panglici sau cordoane. La primire, trebuie să se ateste înscrierea numelui credinciosului şi data în respectivul registru. Se poate elibera şi un certificat care să precizeze Fraternitatea sau Biserica la care se face referire.

5) După ce a primit Scapularul, credinciosul poate să-l înlocuiască cu o medalie, având pe o parte Preasfânta Inimă a lui Isus şi pe cealaltă pe Sfânta Fecioară. Atât medalia cât şi Scapularul pot fi schimbate fără să fie necesară o nouă binecuvântare.

6) Membrii Fraternităţii vor purta în permanenţă şi cu evlavie Scapularul sau medalia, ca semn material al apartenenţei lor la Maria în fraternitatea Carmelului.

7) Membrii sunt obligaţi să-şi dedice timp în mod regulat întâlnirii cu Dumnezeu în rugăciune, participării frecvente la Euharistie, recitării zilnice a unei Ore Liturgice, a anumitor Psalmi, sau a Rozariului, sau a altor rugăciuni adecvate.

8) Pe cât este posibil, credincioşii vor avea întâlniri periodice în care îşi vor dezvolta sentimentul fraternităţii, cunoaşterea spiritului Carmelului, atenţia faţă de fraţii şi surorile cu nevoi speciale, realizând totul în comuniune intimă cu Maria.

9) Se poate obţine indulgenţă plenară în condiţiile obişnuite ²⁰ în ziua intrării în Fraternitate şi cu următoarele prilejuri: Sărbătoarea Preasfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel (16 iulie), Sf. proroc Ilie (20 iulie), Sf. Simon Stock (16 mai), Sf. Tereza a Pruncului Isus (1 octombrie), Sf. Tereza a lui Isus (15 octombrie), Toţi Sfinţii Carmelului (14 noiembrie) şi Sf. Ioan al Crucii (14 decembrie) ²¹.

10) Celebrarea solemnă a Fraternităţii este Comemorarea Preasfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel (16 iulie). Membrii o vor celebra cu sentimente profunde de iubire şi de recunoştinţă faţă de Maria, reînnoind în acea zi angajamentul lor de slujire devotată a Fecioarei, fidelitatea faţă de Isus Cristos şi Biserică, încredinţând inimii materne a Fecioarei întreaga Familie a Carmelului.

OCD

(1)     Regulă, 10.
(2)     B. Xiberta. De visiones S. Simonis Stock, Roma, 1950.311
(3)     L. Saggi. La „Bolla sabatina”, ambiente, testo, tempo. Roma, 1967.
(4)     Lumen Gentium, 62.
(5)     Lumen Gentium, 67; Evangelii Nuntiandi 48.
(6)     Aici se poate face referire la documentul Un segno di fede e di impegno cristiano. Lo Scapolare del Carmine(Dicembre 1994), care conţine o scurtă cateheză şi un ritual de primire.
(7)     Pius al XII-lea, Notre premier souhait, 6.8.1950. Discorsi e radiomessaggi 12 (1951),168.
(8)     Regulă, prolog.
(9)     „Consuetudo vitae”.
(10)  Redemptoris mater, 47.
(11)  A. Bostius, De patronatu…, nr. 1529: cf. N. 1574.
(12)  Marialis cultus, 25.
(13)  Fericita Elisabetta a Sfintei Treimi, Bilet către M. Germana, 24.9.1906.
(14)  Cf. Lumen Gentium 65. Redemptoris Mater, 25.
(15)  Introduzione alle Messe della Beata Vergine Maria. CEI, n. 17.
(16)  Cf B. Tito Brandsma, Appunti storici di mistica carmelitana, la Bellezza del Carmelo, 44-47.
(17)  Lumen Gentium, 58.
(18)  CIC, can. 312, par. 2.
(19)  Ibidem.
(20)  Sfânta Spovadă, Sfânta Împărtăşanie, rugăciune după intenţiile Sf. Părinte Papa şi reînnoire a promisiunii de respectare a îndatoririlor Confrăţiei.
(21)  Decreti della Sacra Penitenziaria Apostolica 144/68/R din 25.6.1968 şi 1533/68/RR din 17.9.1968.