Tema iconografică a Sanctuarului Regina Carmelului este “grădina”.
În primul rând pentru că în limba ebraică Carmel înseamnă chiar grădină.
În Sfântă Scriptură și în istoria legământului între Domnul și poporul lui Israel, grădina este un spațiu simbolic al întâlniri dintre Creator și creatură.

În mod deosebit Biblia vorbește despre trei grădini:
-la început este grădina creației, gradina din Eden (Gen 2-3);
-la sfârșit este grădina din Cetatea cea sfântă, Ierusalimul ceresc (Ap 22,1-2);
-între aceste două grădini, este Țara Făgăduinței, descrisă că o grădină unde curge lapte și miere (Ex 3,8; Dt 8,7).
Această grădină este cadrul în care se desfășoară istoria iubirii nupțiale dintre Dumnezeu și Israel. Mai ales în Cărțile profeților, Muntele Carmel devine simbolul acestei drame de iubire (ex. Is 29,17; 32,15-16; 33,9; Ier 2,7; Ct 7,6).

Tradiția Carmelitană, după interpretarea Sfinților Părinți ai Bisericii, recunosc în Fecioara Maria această grădină aleasă, în care Mirele divin a vrut să coboare, pentru a-i iubi și a-i mântui pe ai Săi (Ct 4,6; 6,2).
În acest fel, tema grădinii devine simbolul iubirii nupțiale a lui Isus pentru Mireasa Lui, adică Biserica, prin excelența, Maria, dar și fiecare creștin în parte, precum și umanitatea întreagă, destinată întâlnirii cu această iubire.

Acest „fir roșu” al spiritualității carmelitane se împletește cu denumirea dată României de o veche tradiție, aceea de „Grădină a Maicii Domnului”.