La începutul secolului al XVIII-lea, Cacica era o așezare cu câteva case răzlețe de români, înconjurată de bălți mlăștinoase, locuite de rațe sălbatice. De la aceste păsări de baltă se trage numele locului: „kaczyka”, în limba polonă, înseamnă „rață”. Localitatea este atestată documentar din anul 1775. Această mică localitate, a cărei existență se datorează în cea mai mare parte salinei, poate fi considerată un exemplu de conviețuire pașnică și de ecumenism: de secole, mai multe etnii (ucrainieni, polonezi, cehi, austrieci și români) de confesiuni diferite (romano-catolici, greco-catolici, ortodocși) trăiesc în bună înțelegere și respect reciproc. Cacica, localitate situată în nord-estul României, în regiunea istorică Bucovina, este cunoscută în țară și peste hotare nu numai pentru buna conviețuire între diferite etnii și confesiuni sau doar pentru salina din localitate, ci și datorită bisericii romano-catolice cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica a fost construită între anii 1903-1904, de această lucrare ocupându-se preoții misionari din Cracovia care, timp de 60 de ani, au avut în grijă comunitatea poloneză. În biserica de la Cacica se află amplasată, în altarul central, o copie a Icoanei „Sfânta Fecioară neagră”, de la Czestochowa, care încă de la început a fost venerată ca icoană făcătoare de minuni.

Înainte de 1949, pentru ziua de 15 august, când se celebrează hramul bisericii, exista un tren special care lega Viena de Cacica, sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria fiind un moment de mare bucurie și trăire spirituală. În 1996, prin decretul Episcopului Petru Gherghel, biserica parohială din Cacica a fost declarată oficial Sanctuar diecezan. Pe 15 august 1997, în prezența Nunţiului apostolic Janusz Boionek şi cu acordul Conferinţei Episcopilor din România, Episcopul Petru Gherghel a declarat Sanctuarul de la Cacica Sanctuar Naţional, cu toate demnităţile şi privilegiile, cu propriul statut. Jubileul anului 2000 a adus sanctuarului o recunoaştere de excepţie. La cererea Episcopului de Iaşi, Mons. Petru Gherghel, din 17 ianuarie 2000, biserica din Cacica a fost recunoscută public de către Papă prin conferirea titlului de Basilica Minor. Pe 14 martie 2000, Ioan Paul al II-lea, prin intermediul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, a conferit acest titlu bisericii din Cacica. Proclamarea acestui document a avut loc în timpul solemnităţilor prilejuite de hramul din 15 august 2000 prin delegatul papal, cardinalul Luigi Poggi. În anul 2001 Episcopul Petru Gherghel a încredinţat administrarea pastorală a sanctuarului Provinciei Fraţilor Minori Conventuali din Moldova. Nu se poate vorbi despre Cacica fără să fie amintită grota care reprezintă un punct de referință pentru miile de pelerini ce se îndreaptă anual spre acest sanctuar. Grota, construită în 1936, este o reprezentare a celei de la Lourdes. În imediata apropiere există un izvor a cărui apă este prețuită de pelerini, care o duc la casele lor pentru a-i ocroti și pentru a-și sfinți cu ea locuințele.

Mai multe informații despre Sanctuarul marian de la Cacica se pot obține de pe site-ul : www.sanctuarcacica.ro

Mănăstirea „Maria Radna” este principalul loc de pelerinaj al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara, dedicat Sfintei Fecioare Maria.

Izvoarele istorice atestă construirea la Lipova, de către Regele Ungariei Carol Robert de Anjou, a unei mănăstiri şi a unei biserici închinate Sfântului Ludovic de Toulouse, unchiul său. Amândouă sunt încredinţate călugărilor franciscani. În 1440, Radna este menţionată pentru prima dată în documente. Toponimicul are la bază cuvântul de origine slavă „ruda”, care se traduce prin metal.

În jurul anului 1520, o văduvă pioasă ridică prima capelă pe dealul din Radna. După ce Banatul va fi cucerit de către otomani, capela va sluji credincioşilor şi călugărilor franciscani, refugiaţi din calea năvălitorilor pe malul nordic al Mureşului.

În anul 1668, bătrânul Georg Vriconosa donează capelei fraţilor franciscani din Radna o icoană tipărită pe hârtie în atelierul meşterului tipograf Remondini din Bassano del Grappa, în Italia. Aceasta este icoana miraculoasă cinstită până în zilele noastre.

În 1695, în timpul asediului cetăţii medievale Lipova, soldaţii otomani au incendiat capela franciscanilor situată pe dealul de dincolo de Mureş, în Radna. În mod miraculos, icoana tipărită pe hârtie nu a ars, fiind găsită mai apoi de credincioşi printre resturile carbonizate. În 1770, icoana miraculoasă primeşte în dar o podoabă nepreţuită: este adusă de la Viena marea ramă din argint, opera meşterului aurar oficial al curţii imperiale, Josef Moser.

În 1820 sunt finalizate lucrările la actuala bazilică din Maria Radna, care are hramul în Solemnitataea Buneivestiri.

În 1951, după interzicerea ordinelor călugăreşti de către puterea comunistă (1949), sunt concentraţi la Maria Radna, în condiţii deosebit de grele, toţi franciscanii din România. După această dată, călugării se vor împrăştia în toată ţara.

În perioada comunistă, și la Radna, pelerinajele au fost organizate fără întrerupere, deși s-a încercat oprirea acestor manifestări de credință ale poporului. După evenimentele din 1989, viața religioasă a mănăstirii s-a bucurat de un suflu nou. Spațiul de lângă mănăstire a fost organizat corespunzător pentru a se putea răspunde nevoilor spirituale ale miilor de pelerini care sosesc anual la Radna. În spatele bisericii a fost amenajat un drum al crucii străbătut de pelerini la marile sărbători.

În 1992, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea conferă bisericii de pelerinaj din Maria Radna titlul de Basilica Minor. Cu această ocazie, Arhiepiscopul titular Dr. Adalbert Boros dăruieşte bazilicii din Maria Radna un nou altar, în semn de mulţumire faţă de Sfânta Fecioară din Maria-Radna pentru ocrotirea acordată Bisericii şi diecezei în vremurile grele ale comunismului.

Începând cu anul 2003, călugării franciscani observanţi, după o bogată şi multiseculară prezenţă părăsesc mănăstirea din Maria-Radna, din lipsă de fraţi. Din acest moment, întreaga viaţă a acestui loc de pelerinaj este încredinţată clerului diecezan.

La Maria Radna, au loc pelerinaje în tot timpul anului, deși o afluență mai mare de pelerini se observă cu ocazia sărbătorilor mariane. Români, etnici germani, bulgari, maghiari, ori de câte ori au ocazia, cinstitori ai Preacuratei își îndreaptă pașii către Radna. Icoana Sfintei Fecioare Maria cu pruncul în brațe constituie punctul principal de atracție al acestui sanctuar. În ciuda dimensiunilor sale reduse, icoanei i se atribuie puteri miraculoase, existând numeroase mărturii de însănătoșire prin mijlocirea Fecioarei de la Radna. Mărturie sunt numeroasele obiecte votive așezate în jurul altarului, aduse drept mulțumire din partea celor care au simțit intervenția Preacuratei în viața lor.

Pentru mai multe informații poate fi consultat site-ul: www.mariaradna.com

Este cel mai important şi cunoscut loc de pelerinaj din Transilvania. Însemnările istorice arată că franciscanii stabiliți în acest loc au construit, între anii 1442–1448, o biserică gotică, sfințită în 1448 cu hramul Vizita Sfintei Fecioare Maria, care, deși a fost restaurată de mai multe ori, și-a păstrat forma originară până în anul 1802. Atunci a fost demolată, iar materialele de construcție provenite din prima biserică au fost clădite în pereții bisericii actuale, edificiu în stil baroc, a cărui zidire a început în 1804 și s-a finalizat în 1876. A fost sfințită în data de 20 august a aceluiași an, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Locul care îi atrage cel mai mult pe pelerini către Șumuleu este  Statuia Maicii Domnului făcătoare de minuni, aşezată pe altarul principal al bisericii. Sculptura realizată din lemn de tei, în stil renascentist, o reprezintă pe Sfânta Fecioară cu Pruncul în brațe, aşa cum este descrisă în Cartea Apocalipsei – „Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele”. Sculptura datează probabil de la începutul secolului al XVI-lea; este înaltă de 2,27 m și este cea mai mare dintre statuile de pelerinaj din lume.

De statuie se leagă mai multe minuni. Nu o dată a strălucit atât de puternic, încât a luminat întreaga biserică. De multe ori, înaintea unor mari catastrofe şi primejdii, faţa statuii s-a arătat mâhnită. În timpul invaziei turco-tătare din 1661, când biserica a fost incendiată, statuia a rămas nevătămată. Conform tradiţiei, unul din conducătorii tătari, văzând că statuia este un obiect preţios, a vrut s-o ia ca pradă de război. Statuia s-a îngreunat atât de tare, încât carul tras de opt perechi de boi nu a reuşit să o transporte. Atunci conducătorul tătar a lovit-o cu sabia, însă mâna i-a căzut paralizată. Urmele loviturilor se văd şi astăzi pe faţa şi gâtul statuii.

Mănăstirea franciscană este parte integrantă a sanctuarului și păstrează caracteristicile construcției dintre anii 1773–1779. „Mănăstirea Franciscană Șumuleu Ciuc a constituit un centru spiritual-religios important în cadrul regiunii Ciuc, iar biserica a fost un important loc de pelerinaj. Acesta este un loc întotdeauna atractiv pentru vizitatorii numeroși, sosiți aici cu mare plăcere”, scrie călugărul franciscan Erik Urbán în broșura „Mesaj de la Șumuleu Ciuc”.

În prezent, sărbătoarea centrală la Șumuleu Ciuc este pelerinajul organizat de Rusalii, la care participă anual sute de mii de pelerini. Există însă și sărbători în cinstea Sfintei Fecioare, care adună la Șumuleu mii de pelerini: Adormirea Maicii Domnului, Preasfântul Nume al Mariei, Bunavestire, prima sâmbătă din lună.

Fiecare dintre aceste pelerinaje subliniază iubirea, încrederea și reverența pe care poporul lui Dumnezeu le are față de Sfânta Fecioară.

Pentru mai multe informații: www. zarandokkozpont.ro; www.pelerinajemariane.ro