“Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor”

Mt 18,20

Construirea unei biserici este o lucrare cu totul deosebită, o provocare atât pentru o comunitate cât și pentru arhitect. Cum să construiești o casă pentru o familie în care Dumnezeu este tată iar toți oamenii frați și surori, un loc unde oamenii pot crește în uniune cu Dumnezeu și în comuniune între ei, să fie părtași la comuniunea veșnică a Preasfintei Treimi?

Cum să traduci în forme arhitecturale, în concepția spațiului o spiritualitate, o experiență seculară?

Îndrăznesc să afirm că pentru noi toți cei implicați în construirea acestui ansamblu monahal a fost în primul rând un drum de creștere într-o astfel de comuniune umană și divină.  Un dialog din ce în ce mai profund, de descoperiri graduale reciproce a bogățiilor umane – spirituale, profesionale, culturale,  de a pune în lumină aportul fiecăruia și de a le armoniza.

Uneori chiar ne-am lăsat surprinși de unele idei și soluții noi, care nu proveneau din gândirea noastră, ci sper, de la Cineva prezent între noi.

Am învățat să gândim împreună, să devenim o comunitate într-o creștere care, pe măsură ce înaintam, ne-a făcut capabili să tragem profit și din inevitabile momente de conflict; astfel ne am apropiat între noi și deci de Dumnezeu.

În acest dialog creativ au prins formă și s-au conturat ideile fundamentale, iar de-a lungul timpului a devenit stilul nostru. Ne-am dat seamă că Dumnezeu a realizat, prin providența Sa, conjunctura potrivită: pe de o parte, părinții Carmelitani, cu hotărârea și disponibilitatea lor de a construi un centru spiritual care să se înscrie în cultura și spiritualitatea românească, pe de cealaltă, experiența mea spirituală și profesională în cadrul Mișcării Focolarelor,  care s-a dovedit importantă, mai ales pentru primul aspect dar și sensibilitatea și competența arhitecților Tudor și Ion Rădulescu, care au știut să îmbine armonios mai multe stiluri românești cu tradiția monahală apuseană și specific carmelitană.

Întregul ansamblu este o adevărată grădină (= Carmel), care înflorește prin lucrările artistice ale părintelui Marko Rupnik realizate împreună cu echipa-comunitate a Centrului Aletti. Experiențele nostre de comuniune s-au reunit pentru a crea o biserică în care Ierusalimul ceresc și comunitatea noastră să celebrăm împreună euharistia – mulțumire, într-un spațiu în care să ne simțim în aceeași măsură în Cer dar și acasă.

Acum 15 ani, chiar în perioadă când am elaborat prima schiță a mănăstirii, cu Tudor, am cunoscut arta părintelui Rupnik și imediat am avut impresia că stilul bisericii și arta lui se potrivesc perfect. Acum, când mozaicul este realizat, parcă biserica a prins viață și mă bucur mult că am putut realiza împreună un colț de Rai – Carmel – pe pământ.

Arh. Andrej Stefancic

Un turn, mânăstirea, casa de oaspeți și biserica; împreună adunate nasc două curți. Una ritualică, un claustru destinat exclusiv călugărilor, cealaltă, mai mare, având rol de regrupare, de liniștire spirituală, de odihnă sub poala blândă a bisericii.

Întregul ansamblu poartă această haină croită tradițional, nu copiată ci interpretată, biserica însă, merge mai departe și ascunde în interior un univers aparte, o interpretare modernă a structurii străvechi, o curgere aparte a forțelor. Imaginea bolții vechi e desfăcută și lasă loc frumuseții structurii din lemn, mereu ascunse în vechime. Și bolta se sprijină pe 12 stâlpi, coaste din lemn lamelar, care s-agață de ziduri și calcă puternic pe consolele solide din beton. Pardoseala zebrata, un granit natural, face trecerea de la întuneric la lumina, din profan în divin, trecând peste pardoseala de sticlă ce acoperă cripta. Poarta de intrare în biserică este masivă, din lemn cu elemente din bronz turnat având ca tema Buna Vestire. Lemn șlefuit manual și o fășie de sticla transparentă care invită, alături de mânerul ușii, către înăuntru. Vitraliile sunt simple, pe tonuri calde de galben, menite sa îmblânzească putin zveltețea structurii din lemn. Mozaicul, (la data prezentului articol, neînceput încă) pe tonuri de auriu, va umple integral zona altarului, aducând indirect lumina către interiorul bisericii. Balcoanele laterale se agață puternic de structura din lemn prin curgerile metalice ale lirelor, element născut din nevoia de a diminua o posibilă masivitate a structurii în partea mediană ce ar fi putut dezechilibra astfel armonia generală.

Arh. Tudor Rădulescu