7 noiembrie – Fericitul Francisc Palau y Quer, preot și călugăr carmelitan desculț, fondator, printre altele, al Congregației Carmelitanelor Misionare, prezentă și în România.

„În ziua în care am fost ordinat preot, am fost consacrat în serviciul tău, Biserică, și din acel moment nu îmi mai aparțin, sunt cu totul al tău, ca și toate acțiunile mele, tot ce sunt și tot ce am…

Misiunea mea se reduce la aceea de a anunța tuturor popoarelor ca tu, Biserică, ești nespus de frumoasă și de vrednică de iubire și să le vestesc ca și tu îi iubești.”

Francisc s-a născut la Aytona (provincia Lerida) în Spania, pe 29 decembrie 1811. Intră în Carmel în 1833, este ordinat preot în 1836. Apoi evenimentele politice ale vremii îl obligă la exil, în Franța. La reîntoarcerea în Spania în 1851, fondează la Barcelona „Școala Virtuții” – o cateheză pentru adulți, ținută în fiecare duminică în parohia sa, care se desfășura de-a lungul unui an întreg, și care cuprindea tot misterul creștin și viața morală. Aceasta este închisă după nu multă vreme din motive politice și părintele se vede din nou exilat pe nedrept pe insula Ibiza, unde trăiește ca eremit, între 1854 și 1860, experimentând astfel, într-o manieră intimă și dureroasă, vicisitudinile prin care trecea Biserica timpului.

Fondează congregația Fraților și Surorilor Carmelului misionar terezian între1860-61. Predică nenumărate misiuni populare, propagând peste tot profunda sa devoțiune marială și iubirea sa pentru Biserică, pe care o vede ca pe un mister ce trebuie trăit.

Mort la Tarragona pe 20 martie 1872, a fost beatificat de catre Ioan-Paul II pe 14 aprilie 1988.