18 noiembrie 1572: Sfânta Tereza, în vârstă de 57 de ani, primește harul căsătoriei spirituale, primind Sf. Împărtășanie din mâna Sf. Ioan al Crucii.
„Prima dată când Dumnezeu dăruiește această milostivire, Majestatea Sa dorește să se arate sufletului printr-o viziune imaginară a Preasfintei Sale Naturi Umane, pentru ca să înțeleagă bine și el să își dea seama că primește un dar atât de sublim. La alte persoane se poate manifesta în altă formă, iar celei despre care vorbim i s-a arătat Domnul după împărtășanie într-o formă plină de strălucire și de frumusețe și de măreție, ca după ce înviase, spunându-i că venise timpul să aibă grijă de treburile Lui și El va avea grijă de ale ei și alte cuvinte care sunt mai mult de auzit decât de rostit”
(7L 2,1)
„Aflându-mă la mănăstirea Întrupării în al doilea an de când eram stareță, în săptămâna de după Sf. Martin, și luând împărtășania, a plecat Hostia de la Părintele Ioan al Crucii, care îmi dădea Sfânta Împărtășanie, spre o altă soră. Eu m-am gândit că nu era din cauza Hostiei, ci că voia să mă mortifice, pentru că îi spusesem că-mi plăcea mult când erau mari Hostiile (nu pentru că nu înțelegeam că nu conta asta ca să fie Domnul pe de-a întregul prezent în ele, și dacă ar fi fost doar o mică firmitură). Și mi-a spus Domnul: „Nu-ți fie teamă, fiica mea, căci nimeni nu poate fi parte în a te lua de la Mine”; dându-mi de înțeles că nu conta. Atunci mi s-a înfățișat în viziune imaginară, ca și în alte rânduri, foarte adânc, mi-a dat mâna sa dreaptă și mi-a spus: „Privește acest cui, căci este semn că-mi vei fi mireasă începând de azi. Până acum nu ai fost vrednică; de aici înainte, nu doar drept Creator și ca Rege și ca Dumnezeu al tău mă vei cinsti, ci ca o adevărată mireasă a mea: cinstea Mea este și a ta, iar a ta este și a Mea”. M-a tulburat atât de tare această milostivire, încât nu-mi mai puteam încăpea în mine, și mi-am pierdut cumpătul, și i-am spus Domnului: ori mă ajută să-mi depășesc nimicnicia, ori nu-mi mai arată atâta milostivire; pentru că așa cum sunt în starea mea naturală, cu siguranță nu mi se părea că o puteam suporta. Toată ziua m-am gândit la asta. Am simțit apoi cum trag mari foloase, dar m-am și tulburat și m-am întristat văzând că nu slujesc cu nimic în schimbul unei asemenea milostiviri.”
(R 35)