Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Fericita Maria a lui Isus Lopez Rivas, ocd

12 septembrie – Fericita Maria a lui Isus Lopez Rivas, ocd

« Nu numai ca Maria a lui Isus va deveni o sfântă, ea este deja una.» Tereza de Avila

Născută la Tartanedo, sat din provincia Guadalajara, pe 18 august 1560, Maria a lui Isus intră în Carmel-ul din Toledo la vârsta de 17 ani.

Pe cînd era încă novice, ea îl ascultă pe Sf. Ioan al Crucii declamându-și poemele mistice și povestind despre prizonieratul său chiar în ziua în care a evadat; ea a fost aceea care a consemnat totul.

Sf. Teresa de Avila îi purta o mare afecțiune și stimă, într-atât încât i-a lăsat manuscrisele de la cartea Întemeierilor și de la cea a Castelului Interior, pentru o eventuală revizuire. Aceasta o denumea cu duioșie „Mi letradillo” – (mic învățat, savant), datorită înțelepciunii sale în cele spirituale.

Maestră de novice la 24 ans, apoi Prioră, la 31, a trebuit să suporte cu răbdare timp de 20 de ani, acuzațiile calomnioase ale unei surori din comunitatea sa.

A ajuns la o înaltă cunoaștere a tainelor divine și a dobândit harul de a împărtăși Patimile Domnului. Părintele Jeronimo Gracian, in „Pelegrinările Sf. Anastasie” vorbește despre Maria a lui Isus în termeni elogioși, și asta pe când ea mai era in viață.

A murit la Toledo pe13 septembrie 1640. Trupul său incorupt se află în biserica mănăstirii de carmelitane din Toledo. A fost declarată fericită de către pp Paul al VI-lea în 1976.

Data

12/09/2025

Distribuie