ORDINUL CARMELITAN


Ordinul Carmelitan s-a născut pe Muntele Carmel la începutul secolul XII, când un grup de pustnici latini ce trăiau în rugăciune, în peșterile de acolo, au primit din partea Patriarhului Albert din Ierusalim o Regulă de viață. Aceasta Regulă conține un precept central din care iradiază toate celelalte: “meditează ziua și noaptea legea Domnului”(Ps 1,2).

Astfel trăiau ei pe Muntele sfânt după spiritul Profetului Ilie care și-a exprimat toata viața în strigătul lui de bătălie: Vivit Dominus in cujus conspectu sto : “Viu este Domnul, în fața căruia stau” (1Re 17,1). Aici se rezumă carisma Carmelului: Dumnezeu est viu! El are întâietate absolută. Atunci eu pot întotdeauna să stau în prezența Lui. Și stând în fața Lui, sporește dorința de a împlini voința sa. “Ard de zel pentru Domnul Dumnezeu Sabaot” (1Re 19,10.14), este deviza lui Ilie înscrisă în blazonul Ordinului. Aici este deja înscris tot ceea ce se va dezvolta în veacurile următoare din istoria Carmelului.

Nu trebuie să uităm totuși că Muntele Carmel este un lanț muntos de 20 km care se termină într-un promontoriu peste Marea Mediterana, de o impresionantă măreție și frumusețe. De aceea în Sfânta Scriptură Carmelul este sinonim cu frumusețea, cu rodnicia, cu verdeața și prospețimea. Cântarea cântărilor compară capul miresei cu pădurile care curg prin povârnișurile din creasta muntelui Carmel. Firesc că acei pustnici s-au gândit la Sf. Maria ca la adevărata stăpână a muntelui și a vieții lor.

Iată de ce, atunci când au fost constrânși să părăsească muntele lor drag, datorită ocupației Țării Sfinte, s-au prezentat în Europa apuseană cu numele de “Frații Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel”.

În Europa au luat forma Ordinelor cerșetoare, așa cum sunt Franciscanii sau Dominicanii și alții care s-au născut în acea vreme. Se recunoaște aici o tensiune care va fi permanentă, dar și rodnică, în istoria Carmelului. Pe deoparte, originea sa eremitică va rămâne un dor ce nu se va stinge niciodată, pe de alta parte, pasiunea apostolică îi împinge mereu să împărtășească bunurile spirituale primite în dialogul personal cu Dumnezeu. Pentru aceasta Venerabilul Toma a lui Isus spunea despre Carmel că este cel mai apostolic dintre Ordinele contemplative și cel mai contemplativ dintre Ordinele apostolice.

În secol XVI, Tereza de Avila, împreuna cu Ioan al Crucii, începe o reformă pentru a reveni la idealul rugăciunii continue din regula primitivă. Astfel se naște Ordinul Carmelitanelor și Carmelitanilor Desculți, adică reformați. Geniul Sfintei Tereza a fost de a forma și de a organiza toată viața în jurul acestui dialog cu Domnul, care este atât de aproape de creatura sa, încât locuiește chiar înăuntrul nostru. Ea scria fiicelor sale: “Trebuie să ne retragem în noi înșine, chiar și în mijlocul lucrului, și să ne amintim, din când în când, de Oaspete pe care îl avem în noi, convingându-ne că, pentru a vorbi cu El, nu trebuie să deschidem gura” (Drumul desăvârșirii 29,5). În același timp Tereza subliniază că acest dialog personal nu este un narcisism spiritual, dimpotrivă, petrecându-se în inima Bisericii, rugăciunea este chiar iubirea, acel combustibil care îi alimentează misiunea. Această strânsă legătură între profunzimea rugăciunii și elanul apostolic către orizontul cel mai amplu se realizează în mod exemplar în Sf. Tereza a Pruncului Isus, doctor în știința iubirii și în același timp, patroană universală a misiunilor, așa cum a fost declarată de către Biserică.

Acest spirit misionar ne-a împins, pe noi, călugării carmelitani din Provincia Venețiană să ajungem in anul 2000, în România, unde Îps Ioan Robu ne-a primit în dieceza de București. Ne place să amintim cuvintele pe care Sf. Ioan Paul al-II-lea le-a rostit în mai 1999, înainte de a pleca din România: “am încredere că această vizită va aduce roade pentru viitorul Bisericii și al Țării”. Câteva zile mai târziu, călugării întruniți în Consiliul Provincial au hotărât să deschidă o prezență Carmelitană în România.

După o perioadă de „noviciat” trăită în cartierul Colentina din Capitală, ne-am mutat în Ciofliceni, la Mânăstirea pe care am construit-o, casă de rugăciune și de formare. În 2015, ne-am bucurat de sfințirea Bisericii mânăstirii, care a fost declarată Sanctuar Marian, având ca hram „Sf. Fecioară Maria de pe Muntele Carmel”.

Prezența noastră în România abia a început. Nu știm ce ne va rezerva viitorul, dar dorim să trăim prezentul experimentând primatul lui Dumnezeu, împărtășind tuturor iubirea Sa.