Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc.
Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei.
Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei.
Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.
Și erau în Ierusalim locuitori iudei, barbați cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer.
Și iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare ii auzea pe ei vorbind în limba sa.
(F2,1-6)