7 iunie – Fericita Ana a Sf. Bartolomeu, ocd
„Oh, fericită tăcere! Prin această tăcere, Doamne, Tu strigi și faci să răsune învățătura Ta în lumea întreagă, și, în această tăcere, mai mult decât în cărți și în studiu, cei care te iubesc găsesc înțelepciunea.
Domnul S-a făcut pentru noi izvor de apă vie pentru ca noi să nu pierim în acest ocean de încercări. (…) Fără credință nu putem înainta pe calea regală a tainelor lui Dumnezeu. Credința ne deschide ochii, ea ne conduce. Acolo unde nu este credință, nu este lumină și nici drum care să conducă la bine.”
Ana García Manzanas a văzut lumina zilei la Almendral, în Vechea Castilie, în 1549. Sfânta Tereza îi primește profesiunea religioasă în 1572, în prima ei mânăstire de Carmelite Desculțe, la San Jose de Avila. Mai târziu, Tereza o va lua ca însoțitoare în călătoriile ei și ca infirmieră personală. Confidentă și prietenă apropiată a Sfintei, va avea privilegiul ca aceasta să moară în brațele ei.
Moștenitoare a spiritului Terezei, Ana a Sf. Bartolomeu va face parte din grupul de Carmelite spaniole care vor ajunge încă din 1605 în Franța și în Belgia, pentru a duce la îndeplinire Reforma Tereziană. Devenită sufletul operei tereziene în aceste țări, ea s-a comportat întotdeauna ca o adevărată fiică a Bisericii, arzând de zel pentru mântuirea sufletelor.
Mai întâi soră conversă, apoi Maică Superioară la Pontoise și la Tours și în cele din urmă, fondatoare a mânăstirii din Anvers, ea a avut mult de luptat și de suferit pentru a păstra spiritul Sfintei sale Maestre. Autobiografia ei ne dă multe informații despre viața sa de comuniune cu Dumnezeu.
Moare la Anvers în 1626 și va fi beatificată de catre papa Benedict al XV-lea pe 6 mai 1917, fiind invocată ca „apărătoare a păcii”.
Sfânta Tereza de Avila îi recunoscuse sfințenia încă din timpul vieții, legendare fiind deja cuvintele acesteia: „Ana, Ana, tu ești sfânta, eu nu am decât faima [de sfințenie]…”
Foto: Ana de Sf Bartolomeu, pictor Frans de Wilde