22 mai – Sf. Joaquina de Vedruna (a Sf. Francisc), fondatoarea Congregaţiei “Carmelitanele Carităţii”.
„Vă spun deci tuturor: să ne străduim să nutrim mari dorințe, iar Domnul ne va da cu siguranță, ceea ce este cel mai potrivit pentru noi”
Nascută la Barcelona, pe 16 aprilie 1783, Joaquina își dorea să intre în Carmelul din orașul său, dar pentru ca părinții săi s-au opus, s-a căsătorit de foarte tânără cu Theodore de Mas, căruia I-a dăruit 9 copii. Rămasă văduvă în 1816, la numai 33 de ani, și-a petrecut următorii 10, crescându-și copiii și făcând multe opere de caritate.
Apoi, la sfatul confesorului său, fondeaza o congregație care își propunea să educe copiii săraci și să-i îngrijească pe cei bolnavi. Această operă începu să se extindă în întreaga Catalunie, prin înființarea de spitale și școli.
Carisma sa, recunoscută de toți, era aceea de a răspândi în jurul ei pace și fervoare. Profunda sa reculegere interioară și loialitatea de a se dedica contemplării Sfintei Treimi, i-au permis să suporte cu seninătate toate adversitățile.
A murit la Vich, pe 28 august 1854 și a fost canonizată în 1959 de către Sf. pp Ioan al XXIIl-lea.