13 iulie – Sf. Tereza a lui Isus, de Los Andes, ocd

Novice carmelitană desculță, comemorată pe 13 iulie de către Ordinul Carmelitan.

Pe numele său civil Juanita Fernandez Solar, Tereza de Los Andes este prima chiliană și prima carmelită americană ridicată la cinstea altarelor. Ea s-a născut la Santiago de Chile, pe 13 iulie 1900, într-o familie înstărită.

Începând de la 6 ani, ea o va însoți pe mama sa la liturghie aproape în fiecare zi, cu profunda dorință de a se împărtăși, ceea ce va și face pentru prima dată pe 11 septembrie 1910. De atunci ea se va împărtăși în fiecare zi, petrecând mult timp împreună cu Isus, „prietenul ei”.

Încă din copilărie trăiește o intensă viață mariană, ceea ce va deveni unul din pilonii vieții sale spirituale. Cunoașterea și iubirea Mamei lui Dumnezeu o va însufleți și o va susține în fiecare etapă a drumului ei de urmare a lui Isus.

A făcut studiile la colegiul Sacré-Cœur (1907-1918). Profund atașată de familia sa, nu credea că se va putea vreodată despărți de ea. Generozitatea ei însă, a ajutat-o să treacă peste perioada de trei ani de internat, care o va pregăti pentru separarea definitivă de ai săi, pe 7 mai 1919, când va intra în comunitatea carmelitanelor din Los Andes.

Juanita primise chemarea pentru Carmel la 14 ani. Prin lectura sfinților Ordinului și o corespondență asiduă cu priora mănăstirii din Los Andes, ea se pregătise atât de bine. I se admira luciditatea cu care, la 17 ani, înțelegea idealul unei carmelite și ardoarea cu care apăra viața contemplativă, pe care „lumea o trata drept inutilă”. Ea a ales-o din iubire pentru lume, gândindu-se că o să-i fie mai de folos dacă îi va da mărturie despre dimensiune spirituală a omului și dacă va contribui cu sacrificiul propriu la acela al lui Cristos, care face ca sângele Lui să atingă omenirea și să o purifice.

Carmelită fiind și-a luat numele de Teresa a lui Isus. Nu a trăit nici măcar un an întreg în mănăstire, unde a murit pe 12 aprilie 1920. Călugărițele erau sigure că ea era sfântă încă de la intrarea în mănăstire. A putut astfel să-și termine în atât de puțin timp cursa spre sfințenie, pe care a început-o cu atâta seriozitate, cu mult înainte de prima sa Împărtășanie.

Mereu disponibilă celorlalți, uitându-se pe ea însăși pentru a-i sluji cu bucurie, Teresa făcea ca virtutea să pară atrăgătoare. Viața sa a fost mereu, obișnuită, echilibrată. Atinsese o maturitate de invidiat prin sinteza armonioasă pe care o realiza, între divin și uman: rugăciune, studiu, treburi casnice și sport-ul pe care îl iubea așa mult, mai ales înotul și călăria.

Tânără, frumoasă, simpatică, sportivă, bucuroasă, echilibrată, serviabilă și responsabilă, Teresa din Los Andes îi poate antrena pe tineri în căutarea lui Cristos și în a le reaminti tuturor că trăirea evangheliei iubirii este un drum de implinire personală.

Prin mijlocirea sa, Dumnezeu răspândește o ploaie abundentă de haruri și atrage la el numeroși fii rătăcitori. Sanctuarul său , unde se strâng în fiecare lună mai mult de o sută de mii de pelerini, a devenit un centru spiritual în Chile. Astfel Teresa de Los Andes împlinește misiunea care i-a fost recunoscută puțin după ce a murit, să trezească foamea și setea după Dumnezeu în lumea noastră materialistă.

Teresa a lui Isus de Los Andes a fost beatificată pe 3 aprilie 1987 la Santiago de Chile si canonizată solemn la Roma, pe 21 martie 1993, de același suveran pontif, Sf. pp Ioan Paul II.