Loading Events
  • This event has passed.

Sfântul Petru Thomas, episcop și călugăr carmelitan

8 ianuarie – Sfântul Petru Thomas, episcop și călugăr carmelitan

S-a născut într-un sătuc din Périgord, aproape de Sarlat (Dordogne), pe la 1305. Intrat în Carmel la vârsta de 20 de ani, va preda teologia timp de câțiva ani, înainte de a deveni procuror al Ordinului la curtea pontificală de la Avignon în 1345.

Înaintat ca episcop de Patti și Libari în 1354, el își va asuma în diverse ocazii misiunea de trimis pontifical în Italia și Ungaria, pentru a promova pacea și de a lucra la apropierea de ortodocși, mai ales în Balcani și la Constantinopol.

În 1359, a fost desemnat să ocupe scaunul episcopal de Coron (Morea), devine arhiepiscop de Creta în 1363, și în cele din urmă, patriarh latin de Constantinopol, în 1364.

Devenit celebru ca apostol al unității Bisericii, moare la Famagusta (Cipru) în 1366. Se știe despre el că a scris un tratat de 4 volume în care se afirmă credința sa în neprihănita zămislire a Fecioarei Maria, „De Immaculata Conceptione B.M.V.”, însă acesta nu s-a păstrat până la noi.

Cultul lui Petru Thomas a fost confirmat de Paul V în 1609 și ratificat de către papa Urbain VIII în 1628. Este celebrat pe 6 ianuarie de întreaga biserica catolică, dar pe data de 8 ianuarie, de către Ordinul Carmelitan.

Data

8 ianuarie

Distribuie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Privacy Settings saved!
Setări de Confidențialitate

Când vizitați un website, browser-ul Dvs. stochează informații către server, sub formă de cookies. Aici puteți controla ce cookie-uri permiteți în browser-ul Dvs.

Aceste cookie-uri sunt necesare pentru buna funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate

Pentru navigare ep acest site, folosim următoarele cookie-uri tehnice necesare funcționării corecte a site-ului.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Folosim Woocomerce ca platformă de cumpărături on-line. Pentru ”coș” și procesarea comenzii se folosesc două cookie-uri. Acestea sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului și nu pot fi dezactivate.
  • woocommerce_cart_hash
  • woocommerce_items_in_cart

Decline all Services
Accept all Services