Descriere
Album de artă cu lucrările Părintelui Tarcisio Favaro pentru Sanctuarul Reginei Carmelului.
În acest album bilingv, româno-italian, a cărui introducere este semnată de pr. Marko J. Rupnik, sj. , autorul mozaicului și al vitraliilor din același Sanctuar, se află reproduceri color ale tuturor basoreliefurilor care decorează interiorul Bisericii Mânăstirii Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, realizate de pr. Tarciso, călugăr carmelitan desculț din comunitatea de la Ciofliceni-Snagov,
Acest album a fost conceput atât pentru a permite admirarea unor opere de artă cât mai ales, pentru ca acestea să înlesnească meditarea unor episoade din istoria Mântuirii, a Bisericii, a Carmelului; pentru ca de la un exercițiu de contemplație să se ajungă la momente de profundă trăire spirituală.
Grupate pe mai multe capitole: Ușile, Aghiasmatare, Darurile Duhului Sfânt, Calea Crucii și Cele Douăsprezece Luni ale Anului, lucrările – în teracotta sau în bronz – sunt însoțite de explicații teologice dar și artistice, istorice, liturgice.
Amintim în sfârșit ca albumul de față este și un omagiu frățesc adus de către Părinții Carmelitani de la Snagov, părintelui Tarcisio, cu ocazia împlinirii de curând a celor cincizeci de ani de călugărie și a celor patruzeci de ani de slujire sacerdotală.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.