Descriere
Fundamentul activității ei scriitoricești este, în primul rând, înrădăcinarea lăuntrică. Astfel se poate spune că „să trăim la mâna Domnului” era fundamentul vieţii ei. Altfel spus: Edith Stein nu se definea prin ceea ce făcea sau scria, ci prin ceea ce se afla în străfundul sufletului ei. Această predispoziţie spre interiorizare și-a găsit corespondenţa în rugăciunea lăuntrică, în care s-a întărit prin lecturile din Viaţa Sfintei Tereza; o cunoștea și, mai ales, probabil o practica de mai înainte, după cum lasă să se înţeleagă în experiența mistică din 1918/1919. De aici se explică și faptul că autobiografia Terezei a fost aleasă de ea și nu i-a căzut în mână întâmplător. De acest lucru se leagă faptul că, imediat după intrarea în Carmel, poate scrie: „Din cele două ore de meditaţie [rugăciune lăuntrică] ale noastre, nici o carmelitană autentică n-ar lăsa ceva deoparte. Pentru noi este izvorul vieţii”. Abia de când am început să mă bucur de această faptă bună am aflat cât de mult mi-a lipsit afară”.
Pe rugăciunea lăuntrică a Terezei se întemeiază și unitatea dintre actio și contemplatio, față de care s-a deschis și Edith Stein imediat după convertire, după cum spune într-o scrisoare: „În perioada nemijlocit premergătoare convertirii mele și încă o vreme după aceea mă gândeam că trăirea unei vieți religioase înseamnă a lăsa deoparte orice lucru pământesc și a trăi numai cu gândul la lucruri dumnezeiești. Treptat însă am învățat să observ că în această lume se așteaptă altceva de la noi și că, chiar în viaţa cea mai contemplativă, legătura cu lumea nu trebuie tăiată; cred chiar că, cu cât cineva pătrunde mai adânc în Dumnezeu, cu atât mai mult trebuie, în acest sens, «să iasă din el», adică să intre în lume, pentru a duce în ea viaţa dumnezeiască. E nevoie doar ca mai întâi să avem efectiv un colț liniștit în care să putem intra în relaţie cu Dumnezeu ca și cum n-ar exista nimic altceva”.
Ulrich Dobhan OCD
„Facă-se voia Ta! – Iată conţinutul vieţii Mântuitorului. El a venit în lume pentru a îndeplini voinţa Tatălui: nu doar pentru a ispăși, prin ascultarea Sa, păcatul neascultării, ci pentru a-i duce pe oameni pe calea ascultării, înapoi la destinaţia lor. Voinţei create nu-i este permis să acţioneze liberă în egoism și îngâmfare. Mai degrabă este chemată să ajungă la un acord cu voinţa divină. Dacă omul stabilește acest acord printr-o supunere liberă, îi va fi permis să contribuie în libertate, la desăvârșirea creaţiei. Dacă făptura, înzestrată cu voinţă liberă, se sustrage acestui acord, atunci este sortită pierderii libertăţii. Voinţa omului mai păstrează posibilitatea alegerii, dar omul se află în captivitatea făpturilor care-l trag și-l împing în acele direcţii, care-l îndepărtează de dezvoltarea naturii sale conform planului lui Dumnezeu și, prin urmare, de acel scop spre care este direcţionat datorită libertăţii sale iniţiale. Odată cu această libertate iniţială, omul pierde și siguranţa în decizii. Devine neliniștit și șovăitor, mânat de dubii și scrupule sau încorsetat în rătăcirea sa. În fața unor astfel de evoluţii, nu există altă cale de scăpare decât cea a urmării lui Cristos, a urmării Fiului Omului care nu-L ascultă doar pe Tatăl Ceresc, ci S-a supus chiar și acelor oameni pe care voința Tatălui i-a așezat deasupra Lui. Ascultarea orânduită de Dumnezeu eliberează voinţa prinsă în cătușele făpturilor, redându-i libertatea” .
Edith Stein – „Înălţarea Sfintei Cruci”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.