Primii eremiți pe Muntele Carmel sub Regula Patriarhului Albert proveneau din diferite națiuni din Europa: erau germani, britanici, francezi, belgi, olandezi, italieni, ciprioți. Încet cu încet semințe de viața Carmelitană Încolțită în Țară Sfânta a început înflorească și sa crească ca o plantă în pământul Bisericii. Au început să se fondeze noi comunității de carmelitani, de pildă laTir, la Sarepta, la Tripoli, la Antiochia, la Ierusalim și așa mai departe.

Însă sub presiunea forțelor musulmane care au dobândit, încetul cu încetul, toată Palestina, eremiții carmelitani au început să se reîntoarcă în țările lor de origine. Unii au mai rezistat cât au putut pentru că li se părea imposibil să își  trăiască carisma în afăra Muntelui unde aceasta s-a născut.

Dar treptat, treptat, au fost fondat noi mănăstiri in Anglia, Scoția Franța, Sicilia, Cipru, Irlanda. La sfârșitul secolului XIII-lea, mânăstirile carmelitane sunt aproape 150.

Dar acestă trecere din leagănul Muntelui Carmel spre țările lor de origine nu a fost fără încercări și putem să spunem că a fost un fel de surghiun care a adus totuși o interiorizare a valorilor îmbrățișate și o transformare pentru a răspunde la noile condiții în care ordinul avea să se dezvolte.

Dupa o perioada de traziție, cărmelitanii și-au asumat forma juridică a Ordinelor Cerșetoare, cum erau Ordinele noi al Franciscanilor și al Dominicanilor, cu caracteristicile lor de sărăcie, de apostolat și de reședință monastică în oraș în loc de locurile insolate. Totuși Carmelitanii nu au uitat cu totul originea lor eremitică și contemplativă, prezentându-se oriunde, ca Frații Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel”.

Contribuția cea mai decisivă în această opera de fidelitate creativă  a fost Sf. Simone Stock, superiorul general de care este legat și darul scapularului, ca semn al ocrotirii speciale de către Maria pentru Ordinul său, care a riscat să fie suprimat și din cauza faptului că, în Europa apuseană, nu se înțelegea bine de unde venea, cine l-a întemeiat și când s-a născut.

În acest sens, pentru a răspunde la aceste întrebări, se consolidă convingerea că Ordinul Carmelitan este întemeiat de profeți Ilie și Eliseu, cum declara Capitulul care a aprobat primele Constituții:

“Noi declarăm, mărturisim adevărul, că din vremea  în care Profeții Ilie și Eliseu locuiau cu devotament pe Muntele Carmel, Sfinții Părinți din Vechiul și din Noul Testament, care au fost împinși de contemplația Lucrurilor cerești la solitudine acestui Munte, au trăit cu siguranță lângă fântăna lui Ilie în sfântă penitență. Și au fost succesorii acestora cei pe care Albert, patriarhul Ierusalimului în vremea lui Inocențiu al III-lea, i-a adunat în comunitate, scriind pentru ei o Regulă, pe care Papa Onorius, succesorul lui Inocențiu, și mulți alți succesori, aprobând acest Ordin, i-au confirmat cu evlavie, prin documentele lor”.