Nu știm exact cum s-au adunat pe pantele Muntelui Carmel, niște pelerini latini veniți în Țara Sfântă, pentru a trăi o viața contemplativă într-un loc cu o mare tradiție spirituală. Poate unii dintre ei au ajuns acolo în urmă cruciadelor, fiind cavaleri veniți să apere locurile sfinte, dar care au înțeles că cea mai importantă apărare a locurilor sfinte, era de a trăi acolo în prezența lui Dumnezeu, după cum au făcut personajele biblice care au trăit pe acel Munte.

Știm doar că acești eremiți, la un moment dat s-au dus la patriarhul lor, Abert din Ierusalim, și au cerut o regula de viață, care sa le permită să dea o formă recunoscută de Biserică experienței pe care ei o trăiau deja.

[1] Albert, prin harul lui Dumnezeu patriarh al bisericii din Ierusalim, preaiubiţilor fii in Cristos B(rocardo) [2] şi celorlalţi eremiţi, care, sub ascultarea sa, locuiesc pe muntele Carmel, lângă izvorul (lui Ilie) [3], în Domnul şi binecuvântarea Duhului Sfânt.

[2] De mai multe ori şi în diferite moduri [cf Evr 1,1] Sfinţii Părinţi au stabilit că oricine, aparţinând acestei sau altei stări de viaţă, urmând orice formă de viaţă consacrată, trebuie să trăiască în urmarea lui Isus Cristos [cf 2Cor 10,5] şi să-l slujească fidel cu inima curată şi buna conştiinţă [cf 1Tim 1,5]. Dar pentru că ne cereţi ca în conformitate cu idealul vostru să vă fixăm o formulă de viaţă pe care o veţi putea respecta în viitor:

[Despre prior şi despre cele trei lucruri care trebuie promise lui]

[3] Stabilim mai întâi ca printre voi să fie ales un prior cu acordul unanim din partea tuturor sau din partea mai numeroasă şi mai validă. Fiecare îi promite ascultare, angajându-se să o trăiască cu adevărat prin fapte [cf 1In 3,18], împreună cu castitatea şi renunţarea la proprietate.

[Alegerea locurilor unde să locuiască]

[4] Aţi putea să fixaţi reşedinţa voastră în locuri eremitice sau în alte locuri care să vă fie donate, numai să răspundă în mod vrednic stilului vostru de viaţă religioasă şi să fie considerate potrivite de către prior şi fraţi.

[Chiliile fraţilor]

[5] În plus, ţinând seama de poziţia locului ales pentru locuire, fiecare dintre voi să aibă chilie separată, conform destinaţiei făcute fiecăruia de către prior, cu consensul celorlalţi fraţi sau a părţii mai valide.

[Masa în comun]

[6] Totuşi aceasta să se întâmple în modul în care să puteţi mânca într-un refectoriu comun ceea ce vă va fi dat, ascultând împreună acolo unde se poate fără dificultate câteva texte din Sf. Scriptură.

[Autoritatea priorului]

[7] Nu va fi permis niciunui frate, fără permisiunea priorului împuternicit, să schimbe cu un altul locul care i-a fost dat.

Chilia priorului să se afle la intrare, ca să le poată veni primul în întâmpinare, celor care vin şi după voinţa sa şi dispoziţiile sale să se facă tot ceea ce trebuie făcut.

[Rugăciunea continuă]

[8] Numai dacă este ocupat cu alte activităţi legitime, să rămână fiecare în chilia sa sau lângă ea, meditând zi şi noapte legea Domnului [cf Ps 1,2; Iosua 1,8] şi veghind în rugăciune [cf 1Pt 4,7].

[Orele canonice]

[9] Cei care ştiu să recite cu clericii Orele canonice să le recite după prescripţiile Sfinţilor Părinţi şi după tradiţia Bisericii.

Cei care nu ştiu să o facă, în schimb, să spună 25 de Tatăl nostru în veghiile nocturne, exceptând duminicile şi zilele de sărbătoare, veghii în care noi prescriem ca acelaşi număr să fie dublat, astfel încât să se spună 50 de Tatăl nostru. Aceeaşi rugăciune, apoi, se va spune de 7 ori în locul Laudelor de dimineaţă, şi se va recita de 7 ori la fiecare Oră, cu excepţia Vesperelor, în locul cărora se va spune de 15 ori.

[Interzicerea de a poseda proprietăţi]

[10] Nici un frate să nu spună că are ceva propriu, ci între voi totul să fie comun [cf Fap 4,32; 2,44], şi fiecăruia să-i fie dat de mâna priorului – sau mai bine de fratele împuternicit de el – după necesitatea fiecăruia [cf Fap 4,35], ţinând cont de vârstă şi de nevoile fiecăruia.

[Ce poate să posede comunitatea]

[11] Dacă va fi necesar, aţi putea avea câţiva măgari sau catâri, precum şi să creşteţi unele animale sau păsări domestice.

[Oratoriul şi cultul lui Dumnezeu]

[12] Oratoriul, atât cât e posibil, va fi construit în mijlocul chiliilor, şi în el, dacă se va dovedi comod, va trebui să vă întâlniţi în fiecare dimineaţă pentru a participa la celebrarea Liturghiei.

[Întâlnirile şi corectarea fraţilor]

[13] Duminica sau în altă zi, dacă e necesar, să vă întreţineţi în ceea ce priveşte păstrarea spiritului Ordinului şi sănătatea spirituală. La astfel de întâlniri să fie corectate cu iubire greşelile şi eventualele lipsuri descoperite în fraţi.

[Postul]

[24] Din sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci până în Duminica Învierii Domnului, să postiţi în fiecare zi, exceptând duminicile, afară de cazul că boala, slăbiciunea fizică sau altă cauză dreaptă nu sfătuiesc de a lăsa postul, pentru că necesitatea nu are lege.

[Abstinenţa de la carne]

[15] Să vă abţineţi să mâncaţi carne, afară doar că trebuie să luaţi ca remediu din cauza bolii sau slăbiciunii.

Şi deoarece în călătorie trebuie cam des să cereţi pomană, pentru a nu fi greu celor care vă oferă ospitalitate, puteţi să mâncaţi în afara caselor voastre alimente preparate cu carne. Şi chiar călătorind pe mare, puteţi să mâncaţi carne.

[Îndemnuri]

[16] Dar pentru că pe pământ viaţa omului este o încercare [cf Iob 7,1], şi cei care vor să trăiască pe deplin în Cristos trebuie să sufere persecuţii [cf 2Tim 3,12] , şi diavolul, duşmanul vostru, merge de jur împrejur ca leul care rage în căutare de pradă ca să o devoreze [cf 1Pt 5,8], căutaţi cu orice preţ să vă îmbrăcaţi cu armura lui Dumnezeu, în aşa fel încât să puteţi rezista uneltirilor adversarului [cf Ef 6,11].

Mijlocul vostru să fie încins cu centura de castitate [cf Ef 6,14]; pieptul păzit cu gânduri sfinte, pentru că stă scris: „Un gând sfânt te va păzi” [Prov 2,11, după LXX]. Trebuie să vă puneţi pe voi platoşa dreptăţii [cf Ef 6,14], pentru a-l putea iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea [cf Dt 6,5]şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă [cf Mt 19,19; 22,37.39].

Trebuie să îmbrăţişaţi întotdeauna scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile înflăcărate ale celui rău [cf Ef 6,16]. De fapt, fără credinţă e imposibil să-i placi lui Dumnezeu [cf Evr 11,6]. Pe cap să vă puneţi coiful mântuirii [cf Ef 6,17] ca să aşteptaţi mântuirea unicului Salvator, care mântuieşte poporul său de păcat [cf Mt 1,21].

Sabia Duhului, apoi, care este cuvântul lui Dumnezeu [cf Ef 6,17], să fie cu bogăţie [cf Col 3,16] în gura voastră şi în inimile voastre [cf Rom 10,8], şi tot ceea ce va trebui să faceţi, să o faceţi în numele Domnului [cf Col 3,17; 1Cor 10,31].

[Munca]

[17] Trebuie să vă dedicaţi oricărei activităţi, pentru ca diavolul să vă găsească mereu ocupaţi [4], şi din cauza trândăviei voastre să nu reuşească să găsească vreo poartă de intrare în sufletele voastre. Pentru aceasta aveţi învăţătura şi exemplul Sf. Apostol Paul, prin gura căruia vorbea Cristos [cf 2Cor 13,3]: dacă îl veţi urma, ales de Dumnezeu predicator şi maestrul oamenilor în credinţă şi adevăr, [cf 1Tim 2,7], nu veţi putea greşi.

El a spus: „Printre noi … am lucrat cu muncă şi cu trudă noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. Nu doar că n-avem putere, ci ca să ne dăm pe noi înşine pildă vouă, spre a ne urma. Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce. Pentru că auzim că unii dintre voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Isus Cristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor.” [cf 2Tes 3,7-12]. Calea aceasta este sfântă şi bună: mergeţi pe ea [cf Is 30,21].

[Tăcerea]

[Apostolatul recomandă de asemenea şi tăcerea: prescrie de fapt ca să se practice în timp ce se lucrează [cf 2 Ts 3,12]. Şi Profetul afirmă: „Tăcerea e paza dreptăţii” [cf Is 32,17]. Şi încă: „Liniştea şi nădejdea sunt virtutea voastră”. [cf Is 30,15].

De aceea stabilim ca, de la sfârşitul Completoriului până după Prima zilei următoare, să practicaţi tăcerea. În restul timpului, chiar dacă nu se cere tăcerea cu atâta rigurozitate, totuşi să se evite cu multă sârguinţă să se vorbească mult.

De fapt, cum stă scris şi cum, nu mai puţin, învaţă experienţa: „Când se vorbeşte mult, nu lipseşte vina”[cf Pr 10,19], şi: „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul său” [Prov 13,3]. Şi încă, cine vorbeşte mult, îşi răneşte propriul suflet [cf Sir 20,8]. Şi Domnul în Evanghelie spune: „Pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” [Mt 12,36].

De aceea fiecare să-şi cântărească cuvintele şi să pună frâu gurii sale, ca să nu alunece şi să cadă cu propria limbă, şi căderea sa să nu fie incurabilă şi să-l ducă la moarte [cf Sir 28,29-30]. Cu Profetul să păzească căile sale pentru a nu păcătui cu limba [Ps 38,2], învăţând cu sârguinţă şi cu atenţie să păstreze tăcerea, în care a sălăşluit cultul dreptăţii [cf Is 32,17].

[Îndemn către prior pentru a fi umil]

[19] Tu, frate B[rocardo], şi oricine va fi numit după tine prior, să aveţi mereu în minte şi să practicaţi cu faptele ceea ce Domnul spune în Evanghelie: „Cine vrea să fie mare între voi să se facă slujitorul vostru, şi cine vrea să fie primul între voi, să fie slujitorul tuturor [Mc 10,43-44; Mt 20,26-27].

[Îndemn fraţilor ca să-l cinstească pe prior]

[20] Chiar şi voi fraţilor, cinstiţi-l cu umilinţă pe priorul vostru, gândindu-vă mai mult la Cristos decât la el, care l-a vrut ca superior al vostru şi care a spus acelora care exercită autoritatea în biserică: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă, şi cine se leapădă de voi, se leapădă de Mine” [cf Lc 10,16]. Aşa că nu veţi fi chemaţi la judecată că l-aţi lepădat, ci pentru ascultarea voastră veţi merita premiul vieţii veşnice.

[Concluzie]

[21] V-am scris aceste lucruri pe scurt, fixând pentru noi o normă de viaţă, după care va trebui să trăiţi.

Apoi, dacă cineva va face mai mult, Domnul însuţi, când va reveni, îl va răsplăti. Cu toate acestea să se comporte cu discreţie, care este moderatoarea virtuţii.