27 ianuarie – Sfântul Enric de Ossó y Cervelló, preot

„El (Cristos) s-a lăsat văzut; El a trăit și a vorbit cu noi. Pentru mântuirea noastră, (…) a rămas printre noi până la sfârșitul veacurilor, ca să fie însoțitorul nostru, mângâierea și hrana noastră în Preasfântul Sacrament. Viața noastă în Eternitate, singura noastră fericire în timp și în veșnicie, va fi atunci, să-L cunoaștem din ce în ce mai îndeaproape pe Isus. Ce fericit va fi acela care va înțelege această lecție și o va trăi zilnic. Ce gând însuflețitor! Vom trăi, dormi, vorbi, asculta, suferi, vom face tot, vom suporta tot în unire cu Isus, cu aceeași divină intenție și aceleași sentimente pe care El Însuși le-a avut în timpul suferinței Sale. Iată ceea ce vrea Isus de la noi.”
(O lună în inima lui Isus, Prolog, EEO III, Roma, 1977, pp. 456-458)

Enric s-a născut la Vinebre, în Catalonia, pe 16 octombrie 1840. Ordinat preot pentru dioceza de Tortosa, se va dovedi un catehist remarcabil, apostol al copiilor, inspirator al unor mișcări creștine în spiritul Evangheliilor și director de conștiințe.

Fascinat de o adevărată devoțiune pentru Sânta Tereza de Ávila, ca maestră de rugăciune și fiică a Bisericii, el s-a inspirat din învățătura Sfintei, pentru a întemeia printre altele, la Tarragona, în 1876, „Compania sfintei Tereza”, institut religios pentru surori, dedicat propagării cunoașterii iubirii lui Isus în lumea întreagă, prin rugăciune, educație creștină și sacrificiul propriei vieți, după exemplul Terezei de Avila.

Apostol al timpurilor noastre prin cuvânt și scrieri, după lungi încercări și suferințe, își va sfârși viața la Gilet (Valencia) pe 27 ianuarie 1896.

A fost canonizat pe 16 iulie, în Solemnitatea, Sf. Fecioare de pe Muntele Carmel, în 1993, la Madrid, de către papa Ioan Paul II.