Liturghia acasă
by @d_min
Duminica era frumos să mergem la liturghie. Frumos, în măsura intensității trăirii credinței a fiecărui credincios în parte și, de asemenea, în raport cu vârsta spirituală a fiecăruia. Ne rugam, ascultam, cântam, ne întâlneam și ne planificăm după-amiezile…
Apoi a venit pe neașteptate și dintr-odată închiderea bisericilor din cauza virusului. Ne-am organizat până la urmă și liturghia a venit chiar acasă.
Totuși, mă întreb dacă preoții sunt aceia care au ajuns acasă la noi, prin TV, internet și radio, sau dacă, cu aceleași mijloace, ne-au dus pe noi în biserică. Nu că ar fi fost un lucru rău – de fapt așteptam cu toții să ne întoarcem în biserici.
Cu toate acestea, acest timp de carantină a avut o caracteristică specială: noi eram acasă și liturghia venea de la biserică la noi.
Îmi și imaginez: tatăl și mama, responsabilii cu aceasta, adună copiii; dacă sunt mai mici, este mai ușor din cauza noutății; dacă sunt mai mari, problema devine mai complicată. Dar speranțele mamei și o privire hotărâtă din partea tatălui înving nehotărârea tinerilor. („Îmbrăcați de sărbătoare sau încă în pijamale?”)
Catapultați imediat de la simpli credincioși la cei responsabili de rugăciunea de duminică în familie, v-ați trezit atenți, dar și puțin nepregătiți: „cum să o facem? Ceea ce ne oferă ecranul e deja un ghid: dar ce ni se cere în plus? Să răspundem așa cum știam deja? Apoi, în timpul săptămânii, să ne rugăm rozariul?”
Toate acestea sigur, ar spune preotul, totuși, ca liturghia să vină la voi, acesta trebuie să aibă o semnificație aparte. Sunteți acasă și eu sunt în biserică. Acum casa ta este biserica, cu fețele rudelor tale, cu încăperile pe care le are ea și chiar camera în care te afli („da, dar tablourile alea… și nici măcar un crucifix…?”). Și care este altarul în jurul căruia te aduni acum? Nu este oare masa ta? Pâinea pe care eu o consacru este rodul pământului și al muncii tale. Și vinul, în egală măsură. Aceeași pâine și același vin care acum sunt pe masa ta, pentru că este ora unsprezece și masa este gata pentru prânz. La consacrare, îngenuncheați poate („nu se știe… e cam jenant acasă”) – se transformă materia, a noastră, a tuturor, în Trupul și Sângele lui Cristos. „Moartea Ta o vestim Doamne și învierea Ta o mărturisim până când vei veni.” Și dacă v-ați certat, rugându-vă: „iartă-ne păcatele noastre, precum și noi… iertăm”…, chiar că vă împăcați și dați mâna soțului /soției („acasă putem, că nu suntem infectați”) sau schimbați un zâmbet umil și afectuos și chiar complice.
„Însa nu ne putem împărtăși!” îmi veți spune.
Sigur că nu putem și ne pare rău. (dați-mi voie, totuși să vă spun că s-ar fi putut face uneori, Scriind declarația pe propria răspundere, am fi avut ocazia să mergem la paroh și spunându-i: „mi-ar plăcea sa primesc euharistia!”, poate că l-am fi deranjat în mod plăcut).
Totuși, nu uitați că în orice caz sunteți în comuniune cu El, între voi, cu lumea pentru care vă rugați; nu suntem oare membre ale Trupului Său, căruia El îi este Capul? Preotului care vă prezenta ostia spunând: „Trupul lui Cristos”, nu răspundeați: „Amin!”? Acum nu îi mai răspundeți, pentru că nu vă poate da ostia; dar îți amintești de acel „Amin”. Înseamnă: „așa este!” Dar înseamnă și: „așa să fie!”, „așa să se facă și din mine, cum s-a făcut El Însuși: hrană, pâine, băutură care se oferă, adică o dragoste care se dăruiește, care este expusă, care este distribuită, disponibilă, făcută pentru a fi consumată. El cu siguranță așa este. Așa să fie și cu mine!”
Apoi, gândiți-vă din câte gesturi este făcută o Liturghie: Cuvântul care se proclamă, Evanghelia auzită de noi în picioare (care vrea să devină cultură, adică cultivarea umanității noastre), Ofranda și ofrandele pentru săraci și pentru solidaritate, întâlnirea cu prietenii, timpul liber pentru face bine, îmbrăcămintea de sărbătoare și nu cea obișnuită, de fiecare zi etc.
Liturghia acasă ar trebui să se prelungească în viața noastră, astfel încât ea să devină o viață euharistică.
Dacă nu, slujba se întoarce în biserică, chiar dacă ai participat de acasă. Tu încă miroși a lumânări și a tămâie, ca și preotul care nu te-a ajutat să citești provocarea acestui timp. Această perioadă ciudată a virusului ar fi putut să ne ofere, printre multe experiențe amare, chiar o oportunitate.
Pr. Tarcisio Favaro Snagov Mai 2020
Recommended Posts
Caritate în mișcare
martie 13, 2022
Carantină și întâlnire
mai 19, 2020
Un Paște rănit
mai 15, 2020
Când vizitați un website, browser-ul Dvs. stochează informații către server, sub formă de cookies. Aici puteți controla ce cookie-uri permiteți în browser-ul Dvs.