CELE 12 SEMNE ALE ZODIACULUI


„Răscumpărătorul omului, Isus Cristos, este centrul  istoriei şi al universului”

(Ioan Paul II, Redemptor Hominis n.1)

Pentru a sublinia această realitate, la baza fiecaruia dintre cei 12 stâlpi care constituie structura navei Sanctuarului, este reprezentat unul dintre semnele zodiacului. Zodiacul fiind compus din constelații, reprezintă universul cosmic. Însă, fiind si în legătură cu fazele anului solar, el reprezintă deopotrivă şi dimensiunea timpului, iar, în mod deosebit, cele 12 luni. Reprezentând activităţile umane caracteristice ale fiecărei periode lunare, evidenţiază istoria omenirii care este cuprinsă de misterul lui Cristos. În timp ce absida reprezintă intrarea lui Cristos în slavă Tatălui, naosul (nava) este Trupul lui Cristos, Biserica, în pelerinajul ei prin istorie în întâmpinarea lui Cristos care vine.

Zilele încep să se prelungească. Basorelieful amintește trecerea anului vechi în anul nou, evocând tradiții populare. Tradiția venețiană de a arde „Bătrâna” – o păpușă de paie ce reprezită trecutul (în dreapta sus) – e combinată cu tradiția românească de binecuvântare a casei. Țăranii adună frunzele, crengile, ramurile, paiele, tot felul de buruieni strânse de pe câmp și de pe ulițe, le duc în același loc și le ard. Preotul, cu aspersorul într-o mână (în stânga), binecuvântează în timp ce oamenii dansează în jurul focului cântând: „Să ne dea Dumnezeu pâine și vin”. Cele trecute și vechi ard și cele noi sunt cerute de la Dumnezeu.

            „Sărman este acel drum care nu este parcurs de nimeni și pe care nu răsună niciun glas de om! El ajunge să fie locul preferat al tuturor felurilor de animale sălbatice. Sărman este acel suflet în care nu umblă Domnul, care cu glasul Său, să îndepărteze bestiile spirituale ale răutății! Vai de casa în care nu locuiește stăpânul! Vai de pământul lipsit de țăranul care să-l muncească!

            Vai sufletului lipsit de Cristos, unicul care îl poate cultiva cu sârguinţă făcându-l să rodească roadele bune ale Duhului! Căci, odată părăsit, va fi năpădit de spini și mărăcini și în loc să adică roade, va sfârși în foc. Vai de acel suflet care nu-L va avea pe Cristos în el!”

(Din „Omeliile” atribuite Sfântului  Macarie, episcop, Om. 28;
PG 34, 710-711
)

1

Afara e frig. Înăuntru casei femeile gătesc la foc,  îi strâng pe cei mai mici la căldură, lângă vatră, și împletesc haine de lână ca să-i apere de frig pe cei ai casei.

„Femeia de valoare cine o poate găsi?

Mult mai prețioasă ca perlele este ea.
Inima bărbatului se încrede în ea.
Ea caută lână și in și face lucruri plăcute cu mâinile sale.
Ea nu se teme de zăpadă pentru casa ei,
pentru că toată casa ei este îmbrăcată în haine stacojii”
.
(Prov 31,10-13.21)

2

Muncile câmpului reîncep. Ogoarele, grădinile, copacii simt că primăvara se apropie. Țărănii ies din case, curăță pomii fructiferi și pregătesc câmpul pentru semănat.

„Ridică-te, prietena mea,
frumoasa mea, vino!
Căci, iată, iarna a trecut,
Ploaia a încetat, s-a dus.
Flori se văd pe pământ,
Timpul cântării s-a apropiat
Și glasul turturelei
se aude în ținuturile noastre”
.
(Ct 2,8-13)

3

A sosit timpul în care toată natura se îmbracă în verde, cu ierburi, cu flori, cu frunze. Iese calul la muncă și în grădină  țăranul și țăranca pun tot soiul de zarzavaturi pentru a înveseli masa cu trufandale de primăvară.

„Iată mirosul fiului meu
este ca mirosul unei câmpii
pe care a binecuvântat-o Domnul!
Dumnezeu să-ți dea din roua cerului
Și din grăsimea pământului,
belșug de grâu și de must”.
(Gen 27,27-28)

4

Lucerna a crescut generos. Țărănii muncesc cu trudă: la cosit. Totuși, se bucură pentru că animalele au ce să mănânce și oamenii le vor aprecia carnea, laptele și brânza tot anul.

„Domnul e păstorul meu
nu voi duce lipsa de nimic;
El mă va paște pe pășuni verzi,
mă conduce la ape de odihnă.
Tu pregătești masă pentru mine
în față asupritorilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
și paharul meu e plin de se revarsă”.
(Ps 23,1-25)

5

            Vine luna iunie și cireșele, pe ramurile pomilor, se rumenesc, spre bucuria copiilor. Cei mai mari dintre ei sunt sus,  în pom, cu coșurile. Cei mai mici, rămași jos, adună cireșele căzute, se joacă, și le pun cercei la urechi. Până și câinele dă din coadă, participând la bucuria lor.

            „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.
Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş,
cu niciun chip nu va intra în ea”.
(Lc 18,16-17)

6

Vine vremea secerișului. Moment mult așteptat. Mergând, spune psalmul, plângeau aruncând sămânța și gândindu-se: cum va fi vremea, va veni oare ploaie la vreme potrivită? Însă la întoarcere se bucură adunându-și snopii: putem să dăm iarăși pâine copiilor noștri! (Ps 126)

 „Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeul universului,
fiindcă din dărnicia Ta am primit pâinea pe care Ți-o oferim,
rod al pământului și al muncii oamenilor,
care va deveni pentru noi Pâinea Vieții”.

(Liturghie) 7

În dogoarea verii, muncitorii de la câmp își iau o pauză la umbra unui copac. Mănâncă merindele aduse de acasă, beau un pahar cu vin amestecat cu apă, în timp ce femeia, tovarășă de muncă, își alăptează copilul.

            „Apostolii s-au adunat și I-au povestit toate câte au făcut și au învățat.
Atunci El le-a spus: veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin!
Pentru că mulți veneau și plecau și nu aveau timp nici măcar să mănânce”.
(Mc 6,30-31)

8

Ne îndreptăm spre toamnă. Țăranul își pregătește toate uneltele și culege via. Vinul e acela care îi înveselește inima, e energie și bucurie în timpul iernii, e căldura ospitalității, e materia Liturghiei Euharistice.

„Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeul universului,
fiindcă din dărnicia ta am primit vinul pe care Ți-l oferim,
rod al viței de vie și al muncii oamenilor,
care va deveni pentru noi Băutură Spirituală”
.
(Liturghie)

8

Basorelieful arată o școală de pe vremuri, de la mânăstire, sau de la parohie. Învățătorul stă la catedră și copii în bănci, cu caietele lor. Unul doarme. E greu pentru un copil să știe să aprecieze norocul pe care îl are, acela de a putea învăța.

            „După trei zile L-au găsit în templu, stând în mijlocul învățătorilor,
ascultându-i și punându-le întrebări.
Toți cei care Îl ascultau, se mirau de înțelepciunea
și de răspunsurile Lui”.
(Lc 2,46-47)

10

Afară e din nou frig și oamenii stau în casă. Mama stă lângă foc pentru a-l veghea să nu se stingă. Tatăl taie lemne pentru sobă, ajutat de fiul său.

„Soția ta va fi ca o viță roditoare
înăuntrul casei tale:
Copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului
împrejurul mesei tale.
Iată, așa va fi binecuvântat omul
care se teme de Domnul”.
(Ps 128,3-4)

11

Se aproprie Crăciunul și toate se pregătesc cu grijă pentru Nașterea Domnului. În Biserică, în casă, cu vecinii. Și, conform tradiției de la țară, chiar și soarta porcului este pecetluită.

„Petru s-a urcat pe terasa casei ca să se roage, pe la ceasul al șaselea. I s-a fãcut foame și voia să mănânce. În timp ce îi pregăteau ceva, a căzut în extaz. A văzut cerul deschis și coborând ceva, ca o pânză mare, lăsată spre pământ de cele patru colțuri, în care erau toate patrupedele, reptilele de pe pământ și păsările cerului. Atunci un glas i-a zis: «Ridică-te, Petre, taie și mănâncă!» Dar Petru a răspuns: «Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu am mâncat ceva impur sau necurat!» Glasul i-a zis a doua oară: «Ceea ce Dumnezeu a curățat, tu să nu numești impur»”. (Fap 10,9-15)

12

Privacy Settings saved!
Setări de Confidențialitate

Când vizitați un website, browser-ul Dvs. stochează informații către server, sub formă de cookies. Aici puteți controla ce cookie-uri permiteți în browser-ul Dvs.

Aceste cookie-uri sunt necesare pentru buna funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate

Pentru navigare ep acest site, folosim următoarele cookie-uri tehnice necesare funcționării corecte a site-ului.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Folosim Woocomerce ca platformă de cumpărături on-line. Pentru ”coș” și procesarea comenzii se folosesc două cookie-uri. Acestea sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului și nu pot fi dezactivate.
  • woocommerce_cart_hash
  • woocommerce_items_in_cart

Decline all Services
Accept all Services