PERETE POSTERIOR


Pe peretele de la iesirea Sanctuarului, se află două mozaicuri care se oglindesc, arătând reciprocitatea iubirii nupţiale. Această iubire nu este doar un sentiment romantic, ci implică şi slujire, responsabilitate şi grijă reciprocă.

În scena din stânga vedem Ungerea din Betania, după relatarea evanghelistului Marcu: „a venit o femeie care avea un vas din alabastru cu mireasmă de nard curat, foarte scump, şi, spărgând vasul, i-a turnat pe cap”. În faţa îndignării celor prezenţi pentru această risipă  „inutilă”, Isus ia apărarea femeii spunând: „Lăsaţi-o! De ce o necăjiţi? A făcut un gest frumos faţă de mine: a uns de mai înainte trupul meu pentru înmormântare” (Mc 14,3-9). Pentru aceasta, în mozaic, femeia varsă undelemnul pe capul lui Isus în timp ce îi înfăşoară picioarele cu un giulgiu sau un ştergar.

Isus este îmbrăcat cu stola preoţească pentru că se pregătește să-şi dea viaţa pentru mireasa Sa, Biserica. Totuşi, se lasă anticipat prin acest gest de iubire a acestei femei, care reprezintă dimensiunea nupţială şi maternă a Bisericii. De fapt, în Sfânta Scriptură, acest gest este şi o consacrare (Ex 29,7; 1 Sam 16,13; 1Re 19,15-16). Din postura Lui şi din expresia feţei sale cu ochii inchiși, Isus are o atitudine de liber abandon, de ultimă pasivitate. Precum în Depunerea de pe Cruce, Se lasă cu totul în mâinile altora, ca realizare extremă a dăruirii de Sine.

În scena din dreapta recunoaştem spălarea picioarelor în timpul Cinei Celei de Taină. În Evanghelie, relatarea instituirii Euharistiei este înlocuită de acest gest de iubire. Aici Isus este Mirele care are grija de Bisercă, adică de noua comunitate a discipolilor Săi, reprezentaţi aici de Simon Petru. Acest gest este încărcat de multe semnificaţii, dar aici se subliniază acea purificare prin care li se permitea să participe la sărbătoare, precum la nunta din Cana (“Erau acolo şase vase de piatră puse pentru purificarea iudeilor” Io 2,6). Simon Petru, care la început nu aceptă, pentru ca vede doar un gest de înjosire, cere să-i fie spălate nu numai la picioarele, ci şi capul, când recunoaște gestul de iubire care îi permite să intre în comuniune cu Isus: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine” – „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul” (Io 13,8-9). La această dimensiune de intimitate sponsală, ne trimit şi cuvintele miresei din Cântarea Cântărilor:

Glasul iubitului meu, care bate: „Deschide-mi prietena mea, porumbiţa mea!

„Mi-am dezbrăcat tunica; cum s-o mai îmbrac? Mi-am spălat picioarele; cum să le mai murdăresc?”

Iubitul mâna pe fereastră a întins şi inima mi-a tresărit… Eu i-am deschis iubitului meu, dar iubitul meu se întorsese, plecase

(Ct 5,2-6).

Aceste cuvinte capătă o rezonanţă deosebită, dacă le citim având în memorie evenimentele din grădină măslinilor, din curtea marelui preot şi pâna la ultimă apariţie relatată de Ioan pe malul lacului Tiberiadei, atunci când Isus înviat îi cere de trei ori lui Petru: “Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” (Io 21,16)

Nu uităm că aceste două mozaicuri sunt cele care sunt văzute atunci când credincioşi ies din biserică. Mai ales după participarea la Sfanta Euharistie, aceste două scene evanghelice sunt şi o trimitere în misiune, continuitatea celebrării în viaţa de zi cu zi, în lumea unde trăim.

După ce a spălat picioarele apostolilor, Isus a spus: „Aşadar, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu… Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii. Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul. Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (Io 13,14-15.34-35).

În Betania, Isus a spus celor care criticau gestul de iubire al femeii: “pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi şi oricând voiţi puteţi să le faceţi bine” (Mc 14,5). Atunci această scenă ne aminteste că suntem chemaţi să-L iubim şi să-L slujim pe Isus în cei săraci: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40).

În sfârşit, se poate observa că, între cele două personaje din fiecare scenă, se crează un spaţiu auriu, ce simbolizează legătură de dragoste, comuniunea intimă creată de gestul de iubire reprezentat.

Vedem că acest fundal auriu este de aceaşi valoare cu cel pe care îl vedem în centrul absidei, care reprezintă Ierusalimului ceresc în slava lui Isus Cristos. Înţelegem deci, că un gest de iubire făcut în numele lui Isus aparţine deja Vieţii veşnice,  costruiește în lume un fragment de Împărăţie a Cerului, introduce veşnicia în zilele noastre. Cum spunea Soloviev, iubirea este forţa care poate să anticipeze viitorul.

Folosim cookies pentru a vă oferi o mai bună experiență online. Prin Acceptare, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor conform Politicii noastre de utilizare a acestora.

Privacy Settings saved!
Setări de Confidențialitate

Când vizitați un website, browser-ul Dvs. stochează informații către server, sub formă de cookies. Aici puteți controla ce cookie-uri permiteți în browser-ul Dvs.

Aceste cookie-uri sunt necesare pentru buna funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate

Pentru navigare ep acest site, folosim următoarele cookie-uri tehnice necesare funcționării corecte a site-ului.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Folosim Woocomerce ca platformă de cumpărături on-line. Pentru ”coș” și procesarea comenzii se folosesc două cookie-uri. Acestea sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului și nu pot fi dezactivate.
  • woocommerce_cart_hash
  • woocommerce_items_in_cart

Decline all Services
Accept all Services